Percheziţii la firme de construcţii, suspecte de evaziune. Prejudiciul este de 10 milioane de euro

12.01.2016

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat, în această dimineaţă, 14 percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Teleorman.

Percheziţiile au avut loc la sediile sociale şi la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum si la locuinţele unor persoane fizice şi au ca obiect identificarea de documente financiar contabile, înscrisuri şi mijloace folosite în activitatea infracţională.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Caraş-Severin, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Teleorman

În cauză, 22 de persoane sunt bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care s-a creat un prejudiciu total de peste 10 milioane de euro.

Din cercetări a reieşit că, reprezentanţii mai multor firme din domeniul construcţiilor, din judeţul Caraş-Severin, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale care atestau efectuarea unor tranzacţii comerciale fictive, în scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de euro.

Reprezentanţii firmelor ar fi beneficiat de sprijinul administratorilor unor alte firme, de tip „fantomă”, care ar fi acceptat, în schimbul unor sume de bani, să pună la dispoziţie facturi, chitanţiere şi ştampile, pentru a da aparenţă de legalitate tranzacţiilor fictive.

Astfel, prin intermediul societăţilor implicate, ar fi fost transferaţi aproximativ 7,5 milioane de euro către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul legal prin transferuri bancare şi retrageri de numerar.

De asemenea, 20 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, urmează a fi puse în aplicare.

 

 

Citiți și despre: