Percheziţii la suspecţi de evaziune. Prejudiciul: 2 milioane de lei

27.06.2016

Poliţiştii din judeţul Ilfov au efectuat, în această dimineaţă,10 percheziţii pentru probarea activităţii infracționale a unor persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de 2.000.000 de lei, prin evaziune fiscală. Percheziţiile au avut loc la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală, precum şi la sedii ale societăților administrate de acestea.

Reprezentanții a şapte unități economice cu profil de activitate prestarea de servicii de salubritate, pază și cazare, în perioada 2014-2015, ar fi introdus în contabilitate facturi care nu au la baza operațiuni comerciale reale (achiziții de bunuri și prestări servicii) în vederea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor.

Percheziţiile se desfăşoară pe raza judeţelor Ilfov (4) și Brăila (1) și a municipiului Bucureşti (5). Totodată, polițiștii pun în executare opt mandate de aducere.

Persoanele în cauză urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov.

 

 

Citiți și despre: