Peste 2000 de elevi au participat la Carnavalul Copiilor din Mangalia

15.06.2015

Peste 2000 de școlari și preșcolari de la toate unitățile de învățământ din Mangalia au luat parte, vineri, la cea de-a treia ediție a Carnavalului Copiilor. Însoțiți de cadrele didactice și părinți, copiii s-au organizat în două coloane, care au pornit simultan din zona Sensului Giratoriu și Cercului Militar.

Copiii fiecărei clase au purtat costume tematice, dintre cele mai diverse: vrăjitoare, albinuțe, fluturași, personaje de desene animate, zâne și altele. Punctul de întâlnire a fost platoul din fața Casei de Cultură.

În timpul defilării, participanții au fost acompaniați de clovni și de ritmurile de tobe ale trupei SuperChill. Atmosfera plină de entuziasm, culoare și voie bună a continuat și în piața centrală a orașului, unde participanții la carnaval au fost întâmpinați cu program artistic surpriză, cadouri, flori și diplome.

Tot în cadrul spectacolului, pe scena Casei de Cultură au urcat și noile mascote ale orașului: cele șapte zeități ce vor reprezenta, stațiunile din sudul litoralului. De altfel, aceste mascote au fost prezente și pe plaja Laguna din Mangalia, la deschiderea Campionatului Mondial de Lupte pe Plajă.

Prezent la sărbătoarea copiilor, primarul Radu Cristian alături de colegii din primărie, au oferit flori și cadouri atât copiilor, cât și cadrelor didactice care au participat la defilare. Edilul i-a felicitat pentru costume și pentru implicarea de care au dat dovadă în organizarea evenimentului.

Cu această ocazie, Radu Cristian le-a reamintit celor prezenți că, în această vară, la fel ca și în anii anteriori, primii trei elevi ai fiecărei clase vor pleca în taberele gratuite oferite de municipalitate. Carnavalul Copiilor a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Mangalia, în colaborare cu instituțiile de învățământ din localitate.

 

 

Citiți și despre: