Peste 30 de agenţii de turism au probleme financiare

22.09.2016

Nu mai puţin de 30 de companii de turism au dificultăţi financiare majore, arată o analiză realizată de KeysFin. Conform specialiştilor, dacă vreţi să vă planificaţi o vacanţă în ţară sau în străinătate şi să apelaţi la o agenţie de turism sau un tur-operator, ar trebui să vă interesaţi de situaţia financiară a agenţiei.

Conform KeysFin, în prezent, există cel puţin 30 de companii într-o situaţie similară firmei Genius Travel SRL, care a intrat în insolvenţă şi care şi-a anunţat clienţii că nu le mai poate onora biletele de vacanţă.

Din totalul de 2825 de firme active în sectorul turismului, 1938 înregistrează dificultăţi financiare în ceea ce priveşte îndatorarea. 1088 de societăţi comerciale au un capital propriu negativ (39%), 850 au un grad de îndatorare ridicat (30%),748 au pierderi operaţionale (26%), 1.120 de firme, adică 40%, au un nivel de lichiditate sub cel acceptat, iar 514 reprezintă companii cu furnizori restanţi.

Agenţii cu datorii

În plus, în turismul românesc există 472 de agenţii de turism şi tur-operatori a căror datorii au crescut între 2014-2015.

„În vizorul nostru se află un total de 401 companii unde datoriile au crescut cu peste 50% în acest an, în timp ce alte 103 firme au marcat o evoluţie negativă între 30-50%. Alte 261 firme din sectorul turismului au marcat creşteri ale datoriilor, însă la un nivel ceva mai temperat”, afirmă experţii de la KeysFin, care au dezvoltat un instrument special de monitorizare a evoluţiei financiare a companiilor.

Din păcate, potrivit analiştilor, situaţia în care se află Genius Travel SRL este relevantă pentru sectorul de turism.

„Sunt peste 1000 de firme de turism, din toată ţara, care au capitaluri proprii negative. Asta înseamnă că au înregistrat pierdere care s-a reportat în fiecare an şi/sau acţionarii şi-au retras profitul neinvestind în activitatea companiei. Există firme care au un grad de îndatorare >1, adică afacerea depinde mai mult de creditorii săi. În plus, sunt tot mai multe firme care îşi achită cu întârziere furnizorii, iar asta poate duce la blocaj financiar, insolvenţă şi chiar faliment”, au mai spus experţii.

Aşadar, KeysFin a identificat un număr de 30 de agenţii de turism sau tur-operatori care se află într-o situaţie financiară similară cu cea care a dus la insolvenţa Genius Travel SRL. Sunt companii care riscă oricând să îşi închidă porţile şi să îşi lase clienţii şi furnizorii fără servicii.

Chiar dacă afacerile unora dintre acestea au crescut, datoriile totale ale acestora s-au mărit cu peste 30%, de la 1,82 milioane lei în 2014 la 2,41 milioane lei în 2015.

Probabilitate ridicată de insolvenţă

„Aceste firme au o probabilitate ridicată de insolvenţă, valoarea capitalurilor proprii scăzând, drept exemplu, cu 1,3 milioane de lei în intervalul analizat”, spun experţii. În calculul făcut de KeysFin a fost luat inclus şi modelul Z-score, care permite prevederea a 75% din falimente cu 2 ani înainte de producerea lor. Scopul acestui model este de a stabili pentru intreprinderile analizate un indicator numit „scor”, care să permită estimarea probabilităţii ca acestea sa intre în faliment.

De ce trebuie să ţineţi cont înainte de a cumpăra o vacanţă?

În acest context, cine vrea să îşi cumpere o vacanţă de la o firmă de turism sau un tur-operator trebuie să ia în calcul câteva elemente esenţiale.

„Dacă aflaţi de o ofertă turistică foarte tentantă, la un preţ dubios de mic, căutaţi mai întâi să aflaţi cu cine faceţi afaceri. Adică cui daţi banii pe servicii şi cine sunt cei care vă taie chitanţă şi factură”, spun experţii financiari.

Conform acestora, este esenţial ca firma respectivă să prezinte o asigurare pentru serviciile turistice promise, să fie licenţiată de autorităţile în domeniu.

„Dacă aveţi o minimă pregătire economică, uitaţi-vă pe rezultatele lor financiare, încercaţi să aflaţi mai multe detalii de la clienţii care le-au folosit serviciile, sunaţi la autoritatea în domeniul turismului (ANAT), căutaţi pe internet date relevante privind experienţa acestora în domeniu. Nu semnaţi niciodată un contract turistic cu o firmă doar pentru că vă oferă un preţ foarte bun. Verificaţi, de exemplu, dacă are un sediu oficial unde să puteţi să vă adresaţi etc. Un bun instrument de verificare îl reprezintă aplicaţia lansată de noi sau puteţi consulta datele oficiale de pe site-ul Guvernului (http://turism.gov.ro/autorizare-turism/)”, au mai spus analiştii de la KeysFin.

 

Citiți și despre: