Peste 30 milioane euro, pentru modernizarea Spitalului Sf. Pantelimon

04.08.2014

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a inspectat vineri lucrările de modernizare, reabilitare şi reparaţii realizate la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon. Începând din 2012, Ministerul Sănătăţii şi Primăria Sectorului 2 au investit peste 30 milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe, reparaţii de capital ale blocului operator central, reabilitarea termică a spitalului, reparaţii la cabinetele medicale din Ambulator, reparaţii capitale şi igienizare ale saloanelor şi laboratorului de Radiologie şi imagistică, achiziţie de aparatură medicală, reparaţii capitale ale blocului alimentar şi a instalaţiilor unităţii sanitare.

 “Pot numi proiectul de la Spitalul Sf. Pantelimon ca fiind unul de succes. Este o colaborare fercită dintre o autoritate centrală, respectiv Ministerul Sănătăţii şi o autoritate locală, Primăria sectorului 2 şi o echipă de management determinată, aşa cum ar trebui să existe peste tot. Nu ne vom opri aici, în cadrul programului finanţat de către Banca Mondială reabilităm şi maternitatea unităţii sanitare şi am fost asigurat că în această toamnă şi aceast departament va fi gata”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon este o unitate sanitară cu o structură de peste 500 de paturi pentru toate specialităţile medicale imporatnte. În anul 2013, în unitatea sanitară au fost internaţi 30 500 pacienţi. De asemenea, în ultimul an aici au fost realizate peste 180 000 de consultaţii în ambulator şi camera de gardă şi peste 600 000 de analize medicale

 

Citiți și despre: