Peste 80 participanţi, la conferinţa „Consultanţă în management – Inovare în afaceri”

24.11.2014

Vineri, Asociaţia Consultanţilor în Management în România (AMCOR) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au organizat conferinţa cu tema „Consultanţă în management – Inovare în afaceri”, eveniment care a reunit peste 80 de participanţi.

Conferinţa a fost moderat de Sorin Caian, Preşedintele AMCOR, împreună cu Daniela Marin, National Programme Manager BERD.

Evenimentul a fost deschisă de Daniela Marin, cu prezentarea „Dezvoltarea IMM-urilor prin servicii profesionale de consultanţă în afaceri. Programul BERD de finanţare a IMM-urilor Small Business Support”.

Prin acest program, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sprijină proiectele de consultanţă în domenii precum marketing, soluţii informatice, mediu, organizare, management financiar, etc.

Daniela Marin a prezentat o situaţie centralizată a impactului pe care proiectele SBS în România l-au avut. Astfel, 72% dintre companiile beneficiare au raportat o creştere a cifrei de afaceri, în medie cu 26%, 12% dintre ele au accesat finanţare externă în valoare totală de 17,3 milioane de euro, iar 62% dintre beneficiari au înregistrat o creştere a productivităţii, în medie cu 8%. De asemenea, 61% dintre companiile beneficiare au avut o creştere a numărului de angajaţi, creându-se 264 de noi locuri de muncă.

Cea de-a doua prezentare s-a axat pe ”reţeta de succes” care a stat la baza dezvoltării brandului Neuromed. Povestea brandului a fost prezentată de Mihai Bocai, Director Business Development la Telliso, împreună cu Lucian Florea, Director General la Neuromed.

Cheia succesului în acest caz a fost reprezentată de capacitatea clientului de a fi deschis la inovare şi nou şi cea a consultantului de a înţelege contextul, de a crea o prezenţă online capabilă să educe clientul, de a optimiza motorul de căutare, de a fi prezent şi activ în social mass-media, de a avea un conţinut de calitate pentru site, de a organiza sesiuni de instruire în domeniul vânzari, în marketing şi, mai presus de toate, de a pune bazele unei relaţii extraordinare între client şi consultantul în management.

A treia prezentare a fost susţinută de Mihai Svasta, membru al Consiliului Director AMCOR şi reprezentant al ICG Integrated Consulting Group. Acesta a discutat cu participanţii despre rolul standardului european EN 16114 în profesionalizarea pieţei de consultanţă românească.

De asemenea, Constantinos Stavropoulos, invitat din Grecia şi reprezentant al IMC Greece, a susţinut prezentarea „Inovarea strategică. Parcursul şi provocările CMC”. Acesta a oferit o analiză comparativă între drumul spre Ithaca şi procesul de certificare CMC.

Mihai Svasta a discutat despre rolul inovaţiei în afaceri în viaţa de zi cu zi, acesta revenindu-i cea de-a cincea prezentare.

„Inovaţie şi represiunea ei” a fost subiectul principal a prezentării lui Brian Ing, consultant CMC şi reprezentant al IMC din Marea Britanie, aceasta vorbind despre reticenţa oamenilor de afaceri cu privire la pocesul de business re-engineering.

Citiți și despre: