Pfizer a finalizat achiziţia InnoPharma

08.10.2014

Pfizer a anunţat încheierea procedurii de achiziţie a companiei de dezvoltare farmaceutică InnoPharma, ca urmare a primirii aprobării normative din partea tuturor autorităţilor guvernamentale din Statele Unite, aprobare impusă prin contract.

„Avem convingerea că această achiziţie va ajuta compania Pfizer să dezvolte o linie importantă de produse injectabile sterile, în domenii precum oncologia şi tulburările sistemului nervos central”, a declarat John Young, preşedintele Global Established Pharma (GEP), Pfizer Global.

Potrivit acestuia, injectabilele sterile reprezintă una din cele câteva zone de dezvoltare potenţială pentru GEP, iar această achiziţie reflectă opinia companiei constantă potrivit căreia, în acest domeniu de activitate, există oportunităţi atractive de dezvoltare, atât externe, cât şi interne.

Citiți și despre: