Philip Morris investeşte 490 de milioane de euro în fabrica din România

26.07.2017

Philip Morris International a anunțat o investiție de 490 de milioane de euro în fabrica de țigări a companiei din Otopeni, România. Mai exact, este vorba de fonduri alocate pentru o unitate de producție a rezervelor din tutun care se folosesc împreună cu IQOS, dispozitivul Philip Morris International care încălzește tutunul în loc să îl ardă. Aceste rezerve din tutun sunt comercializate în prezent sub denumirea de HEETS.

Investiția presupune crearea de noi locuri de muncă pentru aproximativ 300 de persoane – suplimentar celor peste 670 de locuri de muncă existente deja în fabrică.

Procesul retehnologizării fabricii din ţara noastră a fost început anul acesta. În 2017, fabrica va trece printr-o primă fază a transformării, care presupune instalarea de aparatură tehnologică nouă, cu ajutorul căreia va fi demarată producția. Până în 2020, în fabrica de la Otopeni va fi finalizat procesul de transformare prin extinderea cu încă o secție de procesare a tutunului.

“Cei peste 2.9 milioane de fumători adulți care au renunțat la fumat și au devenit utilizatori IQOS confirmă viziunea companiei de oferi o alternativă acestora. De aceea, este foarte important pentru noi să avem capacitatea de a răspunde acestor cerințe și de a veni în întâmpinarea lor cu produse fără fum, lucru ce va fi realizat și prin transformarea fabricii din România”, a declarat Christos Harpantidis, Managing Director Philip Morris Balkans.

Totodată, Primul Ministru al României, domnul Mihai Tudose, a exprimat sprijinul Guvernului României pentru această investiție semnificativă și a reiterat convingerea că România este și va rămâne un mediu atractiv pentru investițiile străine directe.

“Sunt mândru să fiu în România în acest moment istoric pentru compania Philip Morris. Această investiție, de 490 milioane de euro, înseamnă mai multe exporturi, mai multe taxe pentru bugetul de stat, mai multe locuri de muncă pentru români, plătite la un standard cât mai apropiat celui european. Este, în egală măsură, un proiect important nu doar pentru piața locală, ci și pentru utilizatorii IQOS din întreaga lume”, a completat Branislav Bibic, Director General Philip Morris România.

Fabrica din Otopeni devine, aşadar, a treia fabrică Philip Morris International care va produce rezerve din tutun – HEETS. Cel mai recent anunț de investiție în construirea unei fabrici Philip Morris International, care să producă astfel de produse, a fost făcut în luna iunie a acestui an, în Germania.

 

 

Citiți și despre: