Piaţa de celule stem va ajunge la 14-15 milioane euro, în acest an

24.09.2014

Piaţa de celule stem din România va ajunge, în acest an, la 14-15 milioane euro, potrivit estimărilor Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS). Reprezentanţii Asociaţiei au declarat, într-o conferinţă de presă, că anual în România se realizează 10.000-14.000 de recoltări de celule stem din cordonul ombilical, la naştere, şi că deşi până în prezent nu s-a realizat niciun transplant în ţara noastră, există în jur de 6 români care au beneficiat de acest tratament, în străinătate.

„România se pregăteşte pentru primul său transplant de celule stem recoltate la naştere”, a declarat Bogdan Ivănescu, vice-preşedinte al ARBACS, adăugând însă că aceasta este supoziţia sa, plecând de la ceea ce se întâmplă la Spitalul Fundeni, unde de curând a început un studiu experimental cu celule stem recoltate la naştere, şi în Spitalele Universitare din Târgu Mureş şi Cluj Napoca.

În plus, conform acestuia, primul transplant este foarte greu de asumat de medici, întrucât celule stem sunt la ora actuală „în lumina reflectoarelor”, la nivel internaţional.

Motivul pentru care până acum nu s-a realizat niciun astfel de transplant în ţara noastră are la bază atât asumarea acestuia de către medici, cât şi considerente tehnologice şi logistice.

De asemenea, Dorin Pirciog, preşedinte al ARBACS, a afirmat, în cadrul conferinţei, că anul trecut, la nivel mondial, s-au realizat peste 1 milion de transplanturi cu celule stem, dintre care aproximativ 30.000 au fost celule stem din cordonul ombilical.

Costul unui transplant porneşte de la 30.000 de euro şi poate ajunge, în unele ţări din UE, chiar la peste 100.000 de euro.

Citiți și despre:

  • ARBACS: În România, se pot recolta celule stem doar din două surseARBACS: În România, se pot recolta celule stem doar din două surse Asociaţia Româna a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS) doreşte să atragă atenţia că în România, în prezent, sunt autorizate două surse de recoltare a celulelor stem, în vederea păstrării lor într-o […]
  • ARBACS are un nou președinteARBACS are un nou președinte Asociația Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS) are un nou președinte, doctorul Dorin Pîrciog preluând această funcţie din luna aprilie. Acesta este directorul general al Biogenis, una dintre […]
  • Piaţa de celule stem va depăşi 15 milioane de euro, în 2014Piaţa de celule stem va depăşi 15 milioane de euro, în 2014 Piaţa de celule stem din România va depăşi în acest an 15 milioane de euro, cu toate că rata natalităţii este pe un trend descendent. La ora actuală, piaţă autohtonă de celule stem se ridică la aproximativ 15 […]
  • Piaţa recoltării de celule stem începe să se stabilizezePiaţa recoltării de celule stem începe să se stabilizeze În ultima perioadă, piaţa de celule stem din România a început să se maturizeze, în condiţiile în care aceasta începe să se cearnă, rămânând doar companiile serioase, care oferă servicii de calitate. În acest […]
  • Afaceri în creștere cu 5% pentru Stem SURE, în 2013Afaceri în creștere cu 5% pentru Stem SURE, în 2013 Stem SURE a încheiat anul 2013 cu o creștere de 5 procente a cifrei de afaceri față de nivelul raportat în 2012. Banca de celule stem a mai anunțat că numărul contractelor încheiate a avansat, de asemenea, cu […]