Stiri: Companii

Piața de proiectoare va ajunge la 26.000 de unități anul acesta

04.08.2016

Epson obține o cotă de 41% din piața videoproiectoarelor în trimestru al doilea, compania menţinându-şi astfel poziţia de liderdetașat al pieţei și își dublează volumul de proiectoare livrate în prima jumătate a anului.

Conform estimărilor companiei, piața de proiectoare va ajunge la 26.000 de unități anul acesta.

„Impactul evenimentelor sportive de anul acesta s-a văzut în ambele trimestre de până acum. Per total, piața a înregistrat în primul semestru al anului 2016 o creștere cu peste 30%, față de primul semestru al anului trecut, conform datelor raportului Futuresource pe T2”, au anunţat reprezentanţii Epson.

Conform acestora, poziția de lider a fost susținută de noile modele lansate în prima jumătate a acestui an. Comparativ cu anul trecut, Epson a dublat numărul de proiectoare livrate, cu mult peste evoluția pieței. Chiar dacă modelele de vârf cu rezoluții wide Full HD au înregistrat cele mai mari evoluții, modele entry, cu prețuri începând de la 400 de euro, sunt în continuare cele care fac volumul pieței.

“Suntem în al doilea trimestru de creștere, cu o cotă de piață semnificativă, și estimăm că piața de proiectoare va ajunge la un volum de 26.000 de unități până la finalul anului 2016. Campionatul European de Fotbal din 2016 a avut un impact puternic asupra vânzărilor de proiectoare din mai toate gamele, cu precădere asupra celor wide și credem că și Jocurile de la Rio, dublate de o intensificare generală a consumului, vor influența pozitiv volumele livrate în perioada următoare”, spune Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.