Piața globală de M&A, în scădere: Ce tranzacții s-au înregistrat?

31.07.2017

În prima jumătate a anului curent, piaţa globală de fuziuni şi achiziţii (M&A) și-a păstrat dinamica, în ciuda creșterii sentimentului protecţionist şi a intensificării intervenţiei guvernelor şi a autorităţilor de reglementare în cadrul tranzacţiilor, conform unui raport lansat de EY. De asemenea, previziunile pentru restul anului şi dincolo de această perioadă sunt pozitive, având în vedere faptul că fondurile private de investiţii (Private Equity – PE) dețin sume record disponibile.

În perioada analizată, valoarea globală a tranzacţiilor a totalizat 1400 miliarde USD, în scădere modestă de 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest declin în valoare poate fi atribuit unei diminuări a numărului de megatranzacţii de peste 10 miliarde USD. Așadar, tranzacţiile situate între 1 miliard şi 10 miliarde USD – motorul pieţei globale M&A – rămân la acelaşi nivel faţă de perioada similară din 2016. Pe de altă parte, în termeni de volume, prima jumătate a lui 2017 a marcat o creştere de 4%, cu 18.363 de tranzacţii faţă de 17.642 tranzacţii înregistrate în prima jumătate a lui 2016.

”Cifrele pentru primele şase luni ale anului arată un apetit puternic pentru tranzacţii în ciuda creşterii complexităţii pieţei M&A care ridică noi bariere în calea fuziunilor şi achiziţiilor. Mai multe achiziţii importante din 2017 au fost reziliate din cauza presiunilor exercitate de diverse părţi interesate, incluzând aici investitori activi şi autorităţi guvernamentale. Numărul executivilor care au renunţat la tranzacţii ca urmare a îngrijorărilor legate de norme de reglementare sau antitrust aproape s-a triplat faţă de 2016”, conform barometrului EY Global Capital Confidence Barometer.

Fondurile private de investiţii

Fondurile private de investiții par să se îndrepte spre un nou record, la zece ani după ce au atins apogeul ca motor al fuziunilor şi achiziţiilor. Acestea au preluat active în valoare de 124 miliarde USD în primele şase luni ale lui 2017 – o creştere anuală de 14%. În plus, s-a remarcat o concentrare puternică pe active asiatice, fondurile investite în această regiune triplându-se, de la 7,6 miliarde USD în prima jumătate a lui 2016 la 23,5 miliarde USD în S1 2017.

”Firmele care deţin aceste fonduri dispun în prezent de un capital de 570 miliarde USD, alocat achiziţiilor, depăşind cu mult cele 478 miliarde USD înregistrate în perioada 2007-2008. Achizițiile fondurilor de investiții s-au ridicat la puțin peste un sfert din numărul celor înregistrate în 2007. Datele pentru primul semestru 2017 arată că procentul va creşte în acest an, în ciuda creşterii complexităţii tranzacţiilor”, se mai precizează în raportul citat.

Europa de Vest redevine o destinație atractiv

În plus, conform raportului, Europa de Vest redevine o destinație atractivă pentru încheierea de tranzacţii în 2017. S-au înregistrat tranzacţii în valoare de 339 miliarde USD în primul semestru al anului, o creştere anuală de 21% – semnificativ mai mare față de nivelurile înregistrate la punctul de maxim al crizei datoriilor din zona euro.

Preluările recente arată că tehnologia şi transformarea digitală alimentează încheierea mult mai multor tranzacţii decât cele ratate din cauza schimbărilor geopolitice.

Activitatea de tranzacţionare din primul semestru al anului indică, de asemenea, o creştere a numărului de companii care prin fuziuni şi achiziţii şi prin încheierea de alianţe doresc să profite cât mai mult de oportunitățile oferite de afacerile cu maşini autonome. Companiile din sectoarele de tehnologie şi auto cumpără şi încheie alianţe pentru a beneficia de recompensele care se întrevăd din schimbarea peisajului de mobilitate urbană.

Activitatea de tranzacționare se va menține puternică

Finanţările ieftine și disponibile, bilanţurile pozitive, activitatea record a fondurilor private de investiţii şi lărgirea categoriilor de tranzacţii reprezintă indicii ale faptului că fuziunile şi achiziţiile vor figura proeminent în ecuaţia de creştere în viitorul previzibil.

”Este de aşteptat ca fuziunile şi achiziţiile să se intensifice pe mai departe, având în vedere interesul companiilor de a identifica noi oportunităţi de creştere şi avantaje tehnologice pentru a face faţă fenomenelor disruptive. Pieţele de fuziuni şi achiziţii au fost mai puternice în a doua parte a anului în 14 din ultimii 20 de ani şi în fiecare an din 2012 încoace. Fără a întrevedea vreun şoc sistemic major, ne putem aştepta ca activitatea M&A să continue într-un ritm sănătos pentru restul anului 2017”, se mai arată în raportul EY.

 

 

Citiți și despre: