Piața proiectoarelor s-a apropiat anul trecut de 10 milioane euro

31.03.2015

Piața proiectoarelor din România va continua trendul ascendent și în acest an. Astfel, dacă în 2014 Campionatul Mondial de Fotbal a susținut creșterea vânzărilor până la un total de aproape 10 milioane de euro, anul acesta investițiile din sectorul public și companiile din mediul privat vor fi principalele motoare de creștere ale pieței de profil.

Ritmul în care au loc schimbările tehnologice, nevoia de a înlocui echipamentele de generație anterioară care se regăsesc în majoritatea companiilor, alături de ofertele avantajoase și numărul mare de dispozitive aflate în portofoliul producătorilor, vor determina reluarea investițiilor.

„Estimăm pentru 2015 o creștere de 10% din punct de vedere valoric a vânzărilor Epson în România. La nivelul pieței, un rol foarte important în creșterea de anul acesta îl are inovatia, mai precis specificațiile noi cu care vin brandurile în întâmpinarea nevoilor și dorințelor potențialilor clienți”, a declarat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson pentru România și Bulgaria.

Segmentul de business va genera anul acesta cea mai mare pondere în vânzările de proiectoare. De asemenea, mediul educațional, deși nu a mai generat investiții majore pentru brandurile de proiectoare pe parcursul ultimilor ani, va relua achizițiile, în măsura în care noutățile tehnologice sunt tot mai necesare în unitățile de învățământ, iar obișnuința elevilor cu echipamentele electronice impune tot mai mult o schimbare a metodelor de predare în școli.

„În ceea ce priveşte segmentul consumer, există cu siguranță un interes crescut al celor care își doresc un proiector pentru acasă, însă adesea aceștia achiziționează un model destinat segmentului de business în loc de unul home cinema, din rațiuni legate de preț”, a precizat Simona Decuseară.

Pentru anul în curs, reprezentanții Epson menționează că prețul proiectoarelor nu va suferi modificări majore. Conform ultimului raport al companiei de cercetare și consultanță Futuresource, prețul mediu de vânzare de anul trecut pentru un astfel de echipament s-a situat în jurul valorii de 570 de euro. Referitor la proiectoarele Epson, gama foarte variată de modele oferă clienților modele cu prețuri începând de la 230 de euro și până la 8.500 de euro.

Vedetele din acest an de pe piața locală de proiectoare vor fi sistemele interactive cu comandă tactilă pentru distanţe ultra-scurte, destinate sălilor de conferinţă ori segmentului educațional.

„De la sfârșitul lui 2014, Epson a adus o serie de inovații la modelele de proiectoare, precum conexiunea WiDi sau tehnologia 3LCD reflective pentru modelele home cinema high-end. La ISE 2015 (Integrated Systems Europe 2015, cel mai mare târg de afișaj comercial din Europa), a avut loc prezentarea modelului EH-LS10000, primul proiector Epson echipat cu tehnologia de amplificare 4K ce utilizează o sursă dublă de lumină laser, pentru a furniza cea mai largă gamă de culori şi un negru intens. Cu siguranță si anul 2015 va aduce produse noi cu specificații tehnologice inovatoare”, a mai spus Simona Decuseară.

 

Citiți și despre: