Piaţa videoproiectoarelor, în creştere. Epson deţine o treime din vânzări

04.11.2015

Compania Epson a ocupat prima poziție pe piața de videoproiectoare din ţara noastră în cel de-al treilea trimestru al anului curent, atât ca volum, cât și ca valoare a vânzărilor înregistrate.

În intervalul iulie-septembrie, compania a raportat o cotă de piață de 32% ca volum și de 31% ca valoare, potrivit datelor Futuresource Consulting.

Volumul de proiectoare Epson vândute în această perioadă a crescut cu aproape 90% față de perioada similară a anului trecut.

În ceea ce privește întreaga piață de videoproiectoare, în primele nouă luni ale anului, vânzările s-au majorat cu 6%, atât ca volum, cât și ca valoare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Până la finalul anului, creșterea raportată la nivel de piață va ajunge la maximum 10%.

De asemenea, Epson conduce clasamentul producătorilor de videoproiectoare pe piaţa la categoria modelelor cu rezoluţie XGA și WXGA. Vânzările de videoproiectoare Epson cu rezoluție XGA și WXGA au generat o creștere a cotei de piață la 37% și, respectiv, la 24% pe aceste segmente.

 „Cele mai bune vânzări le-am înregistrat în categoria modelelor cu rezoluție XGA și WXGA, o categorie de produse cu creștere constantă, impulsionată de achizițiile din zona educațională şi din zona business. În luna septembrie am lansat noi modele atât pentru aceste tipuri de clienți, cât și pentru cei care își doresc o experienţă home cinema spectaculoasă, motiv pentru care anticipăm evoluții bune și pe segmentul din urmă”, spune Simona Decuseară, National Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.

Cea mai ridicată cotă de piață, 76% ca volum de vânzări, a fost atinsă de Epson pe segmentul WUXGA.

În perioada următoare, compania își va concentra atenția pe consolidarea poziției pe care o deține în segmente focus, precum cel al produselor dedicate mediului educațional și business, dar și pe dezvoltarea segmentului home cinema, alături de soluții pentru advertising, cinematografie, spații de distracție sau săli de curs.

„În luna octombrie am lansat în România videoproiectoare WUXGA în gama entry, care pot fi folosite acasă sau la birou, oferind clienților noștri o calitate excepțională a imaginii la un preț atractiv. Mai mult, noile proiectoare au o durată mare de viață a lămpii, putând fi folosite pentru a viziona un film în fiecare zi timp de 15 ani până când lampa ar necesita înlocuirea”, precizează Simona Decuseară.

 

Citiți și despre: