Piața vopselelor este în creștere, însă scade în valoare

14.10.2013

Potrivit datelor făcute publice de către companie de cercetare InterBiz Research & Consulting piața vopselelor, a lacurilor și tencuielilor este în creștere de volum cu 3-5 procente față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, judecând după aceeași perioadă s-a înregistrat, în ărimele opt luni din 2013, o scădere de 2-4 la sută în ceea ce privește valoarea acestei piețe.

„Pe piaţa vopselelor s-a remarcat accentuarea concurenţei pe segmentul inferior de preţ, iar reţelele de bricolaj au contribuit la acest trend prin prisma extinderii mărcilor private de vopsele. Tencuielile decorative au avut cea mai slabă evoluţie în primele opt luni ale anului 2013, înregistrând o scădere de aproximativ 15% din cauza încetinirii programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe“, susțin reprezentanţii companiei de cercetare, citați de Ziarul Financiar.

Potrivit directoului general al grupului Fabryo-Atlas Paints, Dragoș Militaru, la nivel de piață este înregistrată o dinamică interesantă a unor jucători din categorii complementare care, pentru moment, par a fi interesați să investească în piața vopselelor.

„Consumatorii devin treptat mai informaţi şi calitatea produselor devine mai relevantă decât preţul de la raft. Majoritatea competitorilor care au mizat doar pe preţ, în detrimentul calităţii produselor, au probleme serioase să reziste în continuare. Românii au început să înţeleagă că preţul trebuie corelat cu randamentul produsului (suprafaţa acoperită) şi calitatea acestuia (durabilitate, culoare, uşu­rinţă în aplicare, compatibilitatea cu alte produse de finisaj)“, a declarat Militaru, conform sursei citate.

Potrivit unor estimări efecutate de reprezentantul Fabryo în momentul de față piața de specialitate este în scădere cu 5-10 procente comparativ cu nivelul la care se afla anul trecut. De vină ar fi în principal lipsa finanțării proiectelor de reabilitare  şi incertitudinile legate de stabilitatea veniturilor, dar şi scăderea continuă a populaţiei rezidente în România, scrie sursa citată.

Sursă: Ziarul Financiar

Citiți și despre: