Constructii

Pinum, 80% cotă de piață pe segmentul de uși premium

01.03.2014

Compania care “deschide ușile” Casei Poporului, Parlamentului din Bagdad și Centrului Olimpic din Moscova. Cei care lucrează în industria de profil și nu numai știu că ușile Pinum sunt unele de top. Acestea au fost folosite în construcția multor clădiri importate, una dintre acestea fiind chiar Casa Poporului, care are uși cu o garanție ce se întinde pe 80 de ani. Centrul Olimipic din Moscova sau Parlamentul din Bagdad sunt alte două instituții de renume care au ales Pinum.

Istoria companiei în România începe în urmă cu 22 de ani, când în 1992, Mario Nusco a lansat Pinum Producție, companie care produce uși pentru piețele din Italia și țara noastră. 10 ani mai târziu, mai exact în 2002, compania a preluat integral unitatea de producție Pipera S.A., achiziționând astfel 92,7% din acțiuni.

Pinum are acum gama completă de produse: uși, ferestre, parchet, producând ferestre PVC, din lemn masiv, lemn-aluminiu sau obloane aluminiu. Din 2012, compania a început colaborarea cu cel mai mare producător de parchet din Italia – Berti Pavimenti Legno.

Pinum a cunoscut așadar o dezvoltare continuă, atât privind capacitatea de producție, cât și din perspectiva segmentului căruia se adresează. “Istoricul brandului Pinum se leagă de tradiţia îndelungată în prelucrarea lemnului a familiei italiene Nusco, care a pus bazele companiei Pinum Doors & Windows. Compania Nusco Porte, parte a grupului Nusco şi unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa italiană în producţia de uşi pentru locuinţe, a colaborat cu fabrica Pipera din Bucureşti înainte de 1989, investind în modernizarea fabricii  de unde achiziționa uși care erau finisate și distribuite pe piața din Italia. Din 1992, calitatea si stilul produselor Nusco pot fi găsite în România sub semnătura Pinum, iar în 2001 s-a definitivat achiziția întregii platforme Pipera”, ne-a declarat Francesco Curcio, Director Comercial Pinum Doors&Windows.

Grupul Nusco are o istorie și experiență de zeci de ani. Grupul Nusco, a fost înființat în Italia, la începutul anilor ’60, de domnul Mario Nusco, care a urmat lunga tradiție a familiei de prelucrare a lemnului şi a început în calitate de antreprenor. La sfârşitul anilor 1960, activitatea a devenit de tip industrial, axată pe producția de uși și ferestre de interior în general. Începând cu sfârşitul anilor 1980, compania s-a specializat exclusiv în producția de uși”, a adăugat Francesco Curcio, care spune că investițiile făcute de companie sunt unele care se ridică la milioane de euro, dar că întotdeauna conducerea Pinum consideră drept cele mai importante investiții cele în personalul angajat, care va dezvolta și va duce compania mai departe.

Cota de piață și acoperire

În prezent, compania deține 15% din cota de piață pe segmentul de uși low-cost, dar în ceea ce privește sectorul premium procentul este unul imbatabil. “Deținem 80% cotă de piață pe segmentul de uși premium. Pe segmentul de uși low-cost, avem aproximativ 15% din cota de piață, din cauza importurilor masive de uși din China”, ne-a mărturisit Francesco Curcio, Director Comercial Pinum Doors&Windows.

Cota de piață ridicată este rezultatul unor investiții constante și susținute și, nu în ultimul rând, al inovației și diversității, oferta Pinum pornind de la uși dedicate copiilor, cu Hello Kitty, până la uși care au cristale Swarowski, blindate ori cele speciale din seria Ninz, precum ușile antifoc, sau cele multifuncționale. “Inovația în procesul de producție aduce în prim plan asocieri inedite între lemn și materiale precum: pielea ecologică, sticla sau chiar și pietrele pretioase pe care designerii le includ în conceperea ușilor, ce devin astfel adevărate obiecte de decorațiuni interioare. De-a lungul anilor, Pinum a adus multe noutăți în materie de design: de la ușile decorate cu cristale Swarowski printr-o tehnologie unică de fabricație, la ușile ce folosesc în design îndrăgitul personaj Hello Kitty. Fundamentându-şi succesul pe doi principali factori: tradiția și inovația, Pinum reușește să transforme ușile și ferestrele din obiecte utilitare în adevărate piese de design interior, ce definesc stilul locuinței. În decursul evoluției companiei în care inovația în design a atins cote înalte de originalitate și stil, calitatea și durabilitatea au rămas mărci definitorii ale ușilor Pinum”, spune Francesco Curcio, care a adăugat faptul că oferta companiei este una care acoperă toate nevoile. “Nu mulți știu că în fabrica care produce ușile Pinum astăzi au fost produse uși folosite în construcția unor clădiri emblematice cum ar fi: Casa Poporului, Centrul Olimpic din Moscova sau Parlamentul din Bagdad. Am realizat uși atât pentru clădiri istorice, acolo unde stilul era impus de o anumită arhitectură, cât și pentru multe case și hoteluri. Pentru clienți din Algeria și Liban am realizat uși cu intarsii din lemn de diferite estente, logo-uri de familie sau hoteluri cu furnir din trandafir”, explică Directorul Comercial Pinum Doors&Windows. De asemenea, în multe birouri cunoscute și centre comercile de mari dimensiuni se folosesc ușile Pinum. “În anul 2009 am inițiat un parteneriatul cu producătorul italian de uși metalice rezistente la foc, Ninz Spa. Avem în portofoliul nostru de proiecte realizate cu uși metalice Ninz cele mai importante clădiri de birouri și spații comerciale: Nusco Tower, Mall Galeria Arad, Unicredit Tiriac Tower, Spital Policlinico di Monza, Sala Sport Dinamo, AFI Mall Ploiești, AFI Office I,  AFI Office II, Promenada Mall, săli WorldClass”, ne-a declarat Directorul Comercial Pinum Doors&Windows.

Diferențiere și calitate

Produsele din seria Diamonds și cele pentru copii sunt doar două dintre motivele pentru care Pinum este o companie care rămâne în topul preferințelor celor care vor produse caliative. “Produsele care ne diferențiază de concurență sunt cu siguranță: linia Diamonds, uși de lux realizate cu decorațiuni rafinate de elemente Swarovski, linia dedicată copiilor și complet personalizabilă cu noile Uși Ben 10 realizate sub licența Turner (Cartoon Network) și Hello Kitty Collection licențiate Sanrio; linia <Texture>, cu un design simplu și suprafețe netede, deosebite din punct de vedere al finisajelor, datorită proprietăților materialelor, plăcută la atingere și vedere. Principalele puncte care fac diferența de competitorii noștri sunt: gama de uși și ferestre complete, realizate in unitățile proprii de producție (în Italia și România); suntem pe piață de peste 20 de ani și cunostem nevoile fiecărui tip de client, clienții aleg produsele noastre pentru că își doresc produse moderne, unice, rezultat al anilor de cercetare și inovare (linia Swarovski, linie Leather, linia Luxdoor), competența, disponibilitatea echipei noastre”, ne-a declarat Francesco Curcio, Director Comercial Pinum Doors&Windows.

Scăderi și reveniri 

În România, produsele Pinum există în nu mai puțin de 22 de showroom-uri, dintre care două proprii, iar restul ale distribuitorilor autorizați ai companiei. Cel mai recent este cel deschis în Popești Leordeni, pe Strada Amurgului, care a fost lansat pe 10 februarie și își așteaptă clienții cu cele mai bune oferte pentru uși, ferestre și pachet. “De asemenea, ușile noastre pot fi vizionate în showroom-urile partenerilor noștri din Chișinău, Beirut, Israel, Erevan. Rețeaua de distribuitori a evoluat rapid, ajungând în prezent la un număr de peste 30 de distribuitori în 20 de județe”, ne-a declarat Francesco Curcio, Director Comercial Pinum Doors&Windows, care a adăugat că în ciuda investițiilor, compania a trecut și prin momente complicate.  “Am avut o scădere în 2009 și 2010, după care cota de piață s-a stabilizat, având în vedere că vindem produse mai ieftine, dar în cantități mai mari. Importul ușilor din China afectează foarte mult piața de uși pentru că sunt promovate uși foarte ieftine, dar foarte slab calitativ. În Italia, ușile din China nu se vând absolut deloc, deoarece constructorii și dezvoltatorii optează pentru ușile producătorilor consacrați”, ne-a explicat Francesco Curcio.