Piraeus Bank România a început anul pe profit

10.06.2016

Datorită procesului de consolidare și restructurare desfășurat în cursul anului trecut, Piraeus Bank România a reușit să treacă pe profit încă din primul trimestru al anului. Valoarea înregistrată este de circa 1 milion de euro, în creștere față de perioada corespunzătoare anului 2015, când banca a înregistrat pierderi de 17 milioane de Euro.

De aceea, pentru 2016, Piraeus Bank vizează dublarea valorii de credite noi pe zona de IMM & corporate și o triplare a volumului pe retail, prin dezvoltarea unor produse de creditare avantajoase, adaptate nevoilor clienților.

„Anul trecut ne-am asumat o acțiune de curățare a bilanțului și de repoziționare. Trecerea pe profit este rezultatul proceselor de restructurare începute în 2015. Suntem acum într-o nouă etapă, care urmărește creșterea veniturilor, integrarea de noi concepte și modele de business în timp ce vom păstra un control riguros al cheltuielilor. Avem o lichiditate foarte bună, iar raportul credite brute/depozite este în continuare subunitar, favorabil acordării creditelor independent de surse externe” a declarat Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România.

Rata fondurilor proprii totale a crescut la 17,5% în trimestrul I din 2016 față de 12,1% în trimestrul I al anului 2015, în timp ce valoarea brută a portofoliului de credite a fost de circa 800 milioane de euro, în scădere cu 3% față de sfârșitul anului trecut. De asemenea, depozitele clienților au înregistrat o valoare de 861,6 milioane de euro, constantă față de sfârșitul anului trecut, dar în scădere cu 14% față de primul trimestru al anului 2015.

De la începutul acestui an, Piraeus Bank a lansat un produs de creditare pentru nevoi personale cu marja de 6,5% an, iar pentru credite imobiliare a dezvoltat două opțiuni de creditare cu finanțare diferențiată, în funcție de perioada de creditare.

 

 

Citiți și despre: