Plantează în România 2018 a început. Când poţi participa la programul de împădurire?

13.03.2018

Asociația Creștem România Împreună, în parteneriat cu Prefectura Brașov și Prefectura Cluj, anunță lansarea oficială a proiectului “Plantează în România”, ediția 2018, printr-o serie de acțiuni ce vor avea loc pe datele de 31 martie, respectiv 14 aprilie, în 4 județe ale țării.

„Plantează în România” este cel mai amplu proiect de împăduriri și plantări arbori din România cu ajutorul voluntarilor, proiectul nostru fiind o dovadă a interesului și a implicării societății în problemele de mediu (edițiile anterioare demonstrând acest lucru), alături de noi participând zeci de ONG-uri, zeci de instituții ale statului, mii de voluntari, companii, ocoale silvice și peste 250 de școli din județul Brașov, Covasna, Sibiu, Iași, București.

La edițiile trecute, “Plantează în România” a plantat peste 300.000 de puieți, și a scos peste 9.000 de voluntari, anul acesta obiectivul este acela de a planta 70.000 de arbori, încercând să aducem în jurul acțiunilor un număr de 2.300 de voluntari în cele 5 acțiuni distincte.

În acest an, proiectul “Plantează în România” se orientează pe realizarea de acțiuni în șantiere forestiere, implicând comunitățile în realizarea unor acțiuni ce au ca obiectiv creșterea conștiinței față de mediu pe deoparte, dar mai ales creerea unui mediu mai curat, mai verde. Printre activitățile care se vor desfășura în cadrul acțiunilor amintim realizarea de completări pe o suprafață de 23 hectare, dar și realizarea unei acțiuni de împădurire, pe locul unde a ars în anii anteriori o pădure, în județul Cluj. Un subiect aparte îl reprezintă realizarea de plantări la altitudine în munții Făgăraș, pe valea Drăgușului, unde împreună cu voluntarii vom planta în locul unde a avut loc la sfârșitul anilor ’90, un dezastru ecologic, fiind tăiate la ras peste 27 hectare.

 

 

Citiți și despre: