Plaza România demarează campania de reduceri de vară

22.07.2016

Plaza România a anunţat începerea campania de reduceri de vară. Astfel, în perioada 20 iulie – 31 august, centrul comercial își așteaptă clienții cu reduceri de până la 70% și premii în valoare de 82.500 de lei.

În iulie și august, mall-ul oferă reduceri de până la 70% și pune în joc premii în valoare de 82.500 de lei. Acestea constau în 2.500 de bilete la filmele difuzate în cinematograful Movieplex, pe care clienții Plaza România le pot câștiga efectuând cumpărături de minimum 30 de lei pe zi, în cinci zile diferite, în magazinele participante la campania de summer sales și completând un talon care trebuie prezentat la casele de bilete din incinta cinematografului Movieplex.

Printre magazinele care oferă reduceri de 70% se numără Debenhams, Sephora, H&M (articole selecționate în limita stocului disponibil), Lee Cooper, Time Out, Splend’or, Accesorize, CCC, Optiplaza și Sensiblu. De articole al căror preț a fost redus cu 60% beneficiază clienții Plaza România la brandurile Massini, Bata și Office Shoes, iar cele cu prețul redus cu jumătate sunt disponibile în magazinele LC Waikiki, Tommy Hilfiger, Colin’s, BSB, Bigotti, English Home, Yves Rocher (o selecție de produse pentru îngrijirea tenului, corpului, parfumuri, machiaj și protecție solară), You & Me, Lashez, Mothercare și Noriel.

Reduceri de 40% și 30% oferă magazinele Il Passo, Adidas, Diverta (la o selecție de jucării), D’S Damat, Lacoste, ECCO (discount de 20% la a doua pereche, inclusiv cele deja reduse) și Debenhams (la produsele selecționate de parfumerie, machiaj și îngrijire a pielii) din Plaza România. Mai mult, în această perioadă World Class oferă abonamente pe un an la 399 de euro, iar Opticris derulează o campanie specială pentru lentile de soare cu dioptrie și lentile progresive.

Campania de summer sales din Plaza România se încheie pe 31 august.

 

 

Citiți și despre: