Polach Logistics & Transport, în topul transportatorilor români

01.11.2016

Compania are în plan dezvoltarea unui nou domeniu de activitate.Înființată inițial în anul 1993, sub denumirea de Polach Impex, compania avea ca domeniu de activitate transportul internațional de mărfuri. Ani buni, cele două camionete pe care le deținea Polach, au fostconduse de tatăl, și mai apoi fiul.

Debutând ca o afacere de familie, condusă de copiii fondatorului – Diana și Andrei Covaci – Polach a efectuat prima investiție importantă în anul 2003, când a fost contractat primul leasing în vederea achiziționării unui camion nou. Începând din acel moment, evoluția companiei a fost una ascendentă, chiar și în perioada de criză.

În consecință, pe o piață foarte dinamică, unde concurența este una acerbă, Polach Logistics & Transport a reușit să se impună în domeniul transporturilor, astăzi fiind unul dintre cei mai importanți transportatori din România.

Transporturi internaționale de mărfuri

Principalul serviciu de transport oferit de companie este cel adresat industriei de automotive, Polach distribuind anvelope din România pe aproape întreg teritoriul Europei. De asemenea, compania oferă și transport specializat pentru mărfuri deosebite, ca profile din oțel, precum și transport de cereale.

Inițial, transportul de cereale avea o pondere foarte mare din activitatea companiei, însă acest tip a fost devansat de transportul pentru industria de automotive, grație cererii crescute din acest domeniu, dar și pentru că cerealele sunt o marfă sezonieră.

Polach Logistics & Transport efectuează numai transporturi internaționale de mărfuri, aria de acoperire a companiei fiind pe aproximativ întreg teritoriul Europei. 

Polach Logistics & Transport operează cu un parc auto relativ nou, de maximum 3 ani, format din 100 de camioane și 150 de remorci, o parte dintre acestea fiind achiziționate în anul 2015 tot prin intermediul unui contract de leasing.

Acestea din urmă beneficiază de sistemul de telematică FleetBoard, care furnizează informații despre traseul și localizarea autovehiculelor prin satelit, oferă o analiză amănunțită a performanțelor pe baza stilului de condus, ajută la planificarea intervalelor de mentenanță și permite emiterea de rapoarte privind vitezele de deplasare și a timpilor de conducere.

De asemenea, Polach colaborează cu o serie de parteneri a căror flotă auto însumează 20-25 de capete tractor. Aceste colaborări au început odată cu dezvoltarea companiei, partenerii evoluând odată cu Polach Logistics & Transport.

În plus, echipa companiei este formată din 175 de angajați, dintre care 140 sunt șoferi. Aceștia lucrează în echipe de câte doi, transporturile fiind efectuate exclusiv la nivel internațional. Mulțumită acestei metode de lucru, mărfurile sunt livrate rapid, respectând termenele limită, iar șoferii încadrându-se în timpii de odihnă – condus.

De asigurarea respectării termenelor de livrare și condițiilor optime de transport se ocupă o echipă de profesioniști, formată din 175 de angajați.

Cu alte cuvinte, compania este preocupată atât de oferirea de servicii de calitate, cât și de siguranța propriilor angajați. Aceste lucruri sunt cu atât mai importante cu cât, în domeniul automotivelor, penalizările la întârzieri sunt foarte mari.

Avantaje competitive

Polach Logistics & Transport este un jucător important în domeniul transporturilor internaționale din România, lucru datorat, în principal, managementului, compania fiind una de familie, în care atribuțiile sunt împărțite și respectul, reciproc.

Un atu important în poziționarea companiei pe piață este zona din care această își desfășoară activitatea. Fiind localizată în zona de Nord a țării, în județul Arad, Polach are acces mult mai ușor la piața internațională grație proximității față de frontiera României cu țara vecină, Ungaria.

„Micile detalii fac diferența!”, susține Diana Covaci, director general Polach Logistics & Transport

Un alt avantaj care diferențiază Polach Logistics & Transport de alte companii cu același domeniu de activitate poate fi faptul că la conducerea companiei se află o femeie. Acest lucru este unul inedit, intrucât domeniul transporturilor este, în general, unul dominat de bărbați.

Astfel, prin multă muncă și dedicație, Diana Covaci – directorul general al Polach Logistics & Transport – a reușit să se impună în acest domeniu și să conducă propria companie în topul transportatorilor din România.

Ca dovadă, în perioada 20-21 octombrie, d-na Diana Covaci, membru activ în Asociația APTE2002, a jurizat concursul „Transportatorul Anului”, alături de reprezentanți ai instituțiilor de specialitate din țară.

Compania are deja un istoric în legătură cu acest concurs, Polach fiind unul dintre participanții ediției din 2013, la sfârșitul căreia societatea a obținut locul 3 la „Transportatorul Anului” și premiul special pentru „Siguranța Traficului”.

Planuri de extindere a activității

Încă de la înființare, Polach Logistics & Transport a investit permanent în extinderea și modernizarea parcului auto, însă cea mai recentă investiție efectuată de companie, în vara acestui an, a reprezentat achiziționarea unui teren pe autostrada Arad-Timișoara.

În viitorul apropiat, obiectivul companiei este construirea unui spațiu, pe acest teren, destinat exclusiv serviciilor conexe transportului. Acest spațiu va cuprinde un service pentru camioane, precum și servicii de logistică.

Scopul acestui spațiu este lărgirea domeniului de activitate al Polach Logistics & Transport prin asigurarea serviciilor conexe transporturilor atât propriilor șoferi, cât și principalilor colaboratori ai companiei.

Tendința de creștere a companiei înregistrată în ultimii ani este demonstrată de cifra de afaceri, de asemenea, la sfârșitul anului 2015 atingând valoarea de 47,9 milioane de lei. Pentru acest an, se preconizează menținerea acestei creșteri,  estimare bazată atât pe evoluția pozitivă a economiei la nivel național, cât și pe creșterea constantă la nivel de companie.

 

 

Citiți și despre: