Policolor lansează SPOR Max One

19.06.2015

La împlinirea a 50 de ani de activitate, producătorul român de lacuri şi vopsele Policolor lansează SPOR Max One, realizat în baza unei formule inovative pentru gama de lavabile de interior. Aceasta este o vopsea ultralavabilă de interior cu poliuretan, ingredient performant datorită căruia produsul capătă elasticitate deosebită, durabilitate şi rezistenţă sporită.

După aplicare, vopseaua formează o peliculă hidrofobă, care o ajută să reziste cu succes la peste 1.000 de cicluri de spălare.

“Cu o rezistenţă deosebită la curăţări şi spălări, noua vopsea lavabilă SPOR Max One va cuceri consumatorii prin calităţile ei unice. Mai mult, poziţionată în gama premium, SPOR Max One va fi o surpriză plăcută în ceea ce priveşte raportul optim preţ / beneficii. Lansarea are o dublă semnificaţie pentru noi: mândria de a crea, în laboratoarele de cercetare-dezvoltare Policolor, un produs care inovează şi stabileşte noi aşteptări şi bucuria de a oferi clienţilor noştri acest produs în an aniversar”, a declarat Alexandra Rusu, director de marketing Policolor Arhitectural.

Vopseaua poate fi folosit pentru protecţia şi decorarea spaţiilor interioare, fie că vorbim de locuinţe sau spaţii de birouri. Cu o putere de acoperire ridicată (14 mp/L/strat), SPOR Max One se aplică uşor, pe suprafeţe din beton, zidărie, tencuială sau plăci de gips carton.

Vopseaua ultralavabilă are o consistenţă cremoasă care, odată aplicată pe perete, formează o peliculă elastică, permeabilă la vaporii de apă. Astfel, peretele respiră, eliminând pericolul formării condensului şi dezvoltarea culturilor de mucegai.

 

Citiți și despre: