Poşta Română şi Intesa Sanpaolo au început negocierile privind vânzarea de servicii bancare

19.12.2013

Poşta Română şi Intesa Sanpaolo au demarat negocierile pentru încheierea unui acord bilateral privind vânzarea de servicii bancare şi financiare. Activitatea se va desfășura în cadrul oficiilor poştale şi sub brandul „Poşta Româna”.

Lansarea proiectului este rezultatul procesului de selecţie organizat de Poşta Română,plecând de la noua strategie comercială aprobată de conducerea societăţii, obiectivul principal fiind reprezentat de diversificarea gamei de servicii oferite.

Avand o rețea de peste 5.600 de sucursale, Compania Naţională Poşta Română deţine cea mai mare acoperire la nivel naţional de pe piaţa serviciilor poştale, fiind comparabilă cu nivelul de acoperire al celor mai mari operatori de pe piaţa bancară.

“Odată cu lansarea unui portofoliu de servicii financiare distribuite sub brand-ul propriu, Poşta Română va deveni în următorii ani unul dintre principalii jucători pe piaţa românească a serviciilor bancare. Ne propunem ca acest parteneriat să înlesnească accesul la serviciile bancare şi financiare pentru toţi cetăţenii români si să genereze o sursă solidă de venit pe termen lung pentru Companie. Completarea actualei oferte de produse şi servicii a Postei Romane cu servicii financiar-bancare face parte din strategia pe termen mediu şi lung asumată de acţionarii companiei. Este un proces probat cu succes de alte administraţii poştale naţionale europene iar Poşta Româna nu va face exceptie de la acest trend. Ne aşteptăm ca „Poşta Română Servicii Financiare” să impacteze major piaţa bancară, în perspectiva dezvoltarii economice şi sociale a României”, a afirmat Alexandru Petrescu, director executiv al Compania Naţională Poşta Română.

Poşta Română are ca obiectiv, prin diversificarea propriilor activităţi, extinderea propriei baze de clienţi. De asemenea se are în vedere promovarea incluziunii financiare, ajungând în zonele geografice cele mai îndepărtate alături de o compania care are o lungă istorie pe piaţa financiară şi bancară europeană.

“Suntem pregătiţi să facem faţă acestei noi provocări bazându-ne pe o strategie clară cu baze solide: profitabilitatea sustenabilă, know-how-ul şi competenţele comerciale”, a afirmat Ignacio Jaquotot, directorul Diviziei Bănci Subsidiare Internaţionale a Grupului Intesa Sanpaolo.

Intesa Sanpaolo este prezent pe piața din România cu o bancă universală activă.

Citiți și despre: