Povestea cafelei, cu Tchibo România

23.12.2013

Tchibo România vrea să deschidă magazine în mai multe orașe din țară. Puține sunt companiile cu tradiție, care nu și-au schimbat, în timp, valorile și care au reușit să construiască un adevărat obicei de consum în rândul oamenilor, nu doar un brand puternic cunoscut printre consumatori. Tchibo se numără printre companiile cu istorie puternică și un viitor  la fel de susținut precum trecutul. Totul a început cu o afacere de familie, fondată în anul 1949 de către Max Herz. Lansată iniţial ca o firmă de comenzi de cafea prin poştă, afacerea a evoluat într-o companie internaţională şi acum își desfășoară activitatea în mai multe sectoare, nu numai în cel tradiţional de vânzare a cafelei. “Povestea Tchibo a început în 1948 cu idea avută de Max Herz și partenerul său Carl Tchilling de a vinde cafea prăjită prin poștă, idee care a revoluționat comerțul cafelei, punând bazele a ceea ce avea să devină grupul Tchibo. În anul 1955 primul magazin Tchibo se deschidea la Hamburg și oferea clienților posibilitatea de a gusta cafeaua înainte de cumpărare. Un alt moment important în istoria Tchibo a avut loc în 1973 când compania a decis să își extindă portofoliul și să vândă produse nealimentare ajungând în prezent să dețină peste 1.050 de magazine proprii în care se comercializează produse din cafea, alături de produse non-food”, ne-a declarat Laurențiu Boboc, director general Tchibo România.

Al treilea producător în România

Pe plan local, Tchibo s-a lansat în anul 2001 și a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute brand-uri de cafea. Cercetările arată că este al treilea mare producător de pe piață în ceea ce privește cafeaua măcinată, cu o prezență solidă și mereu activă. “În România, cafeaua măcinată și boabe deține un volum al vânzărilor de aproximativ 70%, restul  pieței fiind reprezentat de cafeaua instant și specialități de cafea, cum ar fi produsele 3 în 1.  Din acest punct de vedere, aș putea spune că preferințele de consum din România sunt similare cu cele din Germania, predomină segmentul premium, upper mainstream, în contrast cu preferințele de consum din Europa Centrală de exemplu, unde predomină segmentul economic, low mainstream dacă folosim ca referință brand-urile germane și europene”, a adăugat Laurențiu Boboc.

Noutăți pe piața locală și nu numai

Tchibo a lansat de curând “capsulele” sau modalitatea cea mai simplă pentru o cafea aromată. “Cred că evoluția produselor de larg consum din România se aliniază tendințelor globale și europene: consumatorii au așteptări din ce în ce mai mari și mai  bine definite. Una dintre ultimele inovații pe piața cafelei este reprezentată de cafeaua Single Portion sau Capsule, cum sunt denumite la noi. Capsulele și aparatele respective oferă multe avantaje, în principal confortul utilizării, o simplă apăsare de buton este de ajuns pentru a prepara o cafea perfectă. Automatele de cafea cu capsule Cafissimo prepară perfect cafea espresso, caffe cremă şi cafea filtru, printr-o simplă apăsare a unui buton. Aparatele Cafisimo sunt disponibile în trei variante, fiecare având avantaje specifice: Cafisimo Clasic, Cafisimo Compact și Cafisimo Picco”, ne-a explicat directorul general Tchibo România.

În prezent, Tchibo are în portofoliu 12 tipuri de capsule, fiecare perfect sigilate pentru a păstra cât mai bine aroma. “În cele 12 tipuri de capsule Tchibo se găsește cafea obţinută 100% prin cultivare sustenabilă, cu arome deosebite – toate variantele de gust de la delicat sau puternic sau de la elegant sau intens”, adăugă Laurențiu Boboc.

Privat Kaffe este gama recent lansată pe piaţa din Romania, fiind realizată de experţii Tchibo din cele mai bune boabe de cafea 100% Arabica din ţări de origine. “Cu o tradiţie de 22 de ani, Privat Kaffee este liderul segmentului premium din Germania. Privat Kaffee este o tentaţie pentru adevăraţii cunoscători ai cafelei, cărora le oferă o colecţie exclusivistă a gusturilor din regiunile în care s-a născut cafeaua: de la nuanţele delicate şi fine ale cafelei din Brazilia, la gustul picant şi sofisticat al cafelei din Guatemala, până la gustul complex şi intens al celei din Africa. Gama Tchibo Privat Kaffee cuprinde sortimentele: Brazil Mild, Guatemala Grande şi African Blue”, ne-a declarat Laurențiu Boboc, director general Tchibo România.

Privat Kaffee, Tchibo Exclusive, Tchibo Family, Davidoff Cafe și Eduscho sunt mărcile Tchibo prezente pe piață, iar primul brand lansat în România a fost Tchibo Exclusive. „Secretul succesului Tchibo Exclusive stă în cafeaua Arabica. Tchibo foloseşte boabe de cafea 100% Arabica, culese de pe plantaţii aflate la altitudini de peste 1.400m, din America Centrală, America Latină, Estul Africii şi ţările ecuatoriale din Asia. Cele mai bune boabe de cafea, alese cu grijă de experţii Tchibo şi sistemul Tchibo de prăjire şi ambalare conferă aroma fină şi gustul echilibrat al cafelei Tchibo. Doar boabele coapte, de un roşu intens, sunt culese bob cu bob pentru Tchibo Exclusive. La Tchibo cafeaua este prăjită lot cu lot, pentru ca fiecare soi să-şi dezvăluie caracterul unic. Tchibo Exclusive este ambalată prin tehnologia germană Tchibo pentru a-şi păstra aroma proaspătă”, ne-a explicat Laurențiu Boboc.

Expansiunea magazinelor Tchibo 

Anul 2013 a marcat împlinirea a 58 de ani de când compania a lansat primul magazin în Hamburg, iar Tchibo a deschis în luna octombrie primul magazin în București, un adevărat concept store în Promenada Mall, care își așteaptă clienții. Magazinul este unul complex, care cuprinde o cafenea, partea de vânzare a produselor din și pentru cafea și partea de retail. Ultima secțiune este împărțită în cinci categorii: pentru ea, pentru el, pentru copii, pentru casă și destinată activității sportive. “Am deschis pe data de 17 octombrie primul Tchibo store în centrul comercial Promenada Mall. Am considerat în permanență România ca o piață atractivă pentru această direcție de dezvoltare și, estimând stabilizarea pieței din ultima perioadă, am decis să facem acestă investiție și să aducem conceptul Tchibo Shop și aici. În magazin există peste 2.000 de produse, într-o sortimentație care se împrospătează lunar, oferta bazându-se pe experiența noastră în retail și pe preferințele consumatorilor români, care au fost și vor fi mereu factorul decisiv în alegerea produselor oferite către vânzare. Tchibo aduce în România un magazin cu un concept unic, adaptat preferințelor și cerințelor consumatorilor locali. Triada Tchibo este compusă din: partea de cafenea, partea de vânzare a produselor din cafea și pentru cafea și partea de retail. Clienţii magazinului pot achiziționa cafea pentru acasă având la dispoziție o gamă premium disponibilă numai în magazinele noastre precum și opțiunea de a-și crea o cafea personalizată mixând diverse sortimente de boabe. Gama produselor de retail este creată special și exclusiv pentru Tchibo la standarde germane de calitate și este împărțită în cinci categorii: pentru ea, pentru el, pentru copii, pentru casă și pentru activități sportive. În fiecare lună vor exista noutăți și selecții unice de produse în toate cele cinci categorii, clienții magazinului fiind astfel în permanență surprinși cu noutăți și idei utile pentru ei și familie”, ne-a explicat director general Tchibo România.

Acesta nu va fi singurul magazin de acest fel din țara noastră, întrucât oficialii Tchibo spun că au de gând lansarea de mai multe astfel de unități atât în Capitală, cât și în alte orașe din țară. “Ne gândim la expansiunea magazinelor de acest gen, atât în București, cât și în alte orașe importante din țară, suntem deja în discuții și evaluăm posibile locații pentru viitoare magazine Tchibo”, ne-a declarat Laurențiu Boboc, director general Tchibo România.

Garanția calității germane

Consumatorii de produse Tchibo trebuie să aibă încredere în garanția calităţii germane, spune directorul Tchibo România. “Cafeaua noastră este produsă din boabe Arabica, iar întreg procesul de obținere a cafelelor Tchibo este atent controlat de către experții noștri. Gama produselor de retail este creată special și exclusiv pentru Tchibo la standarde înalte de calitate și la un nivel de preț accesibil”, declară Laurențiu Boboc, director general Tchibo România.

 

 

 

 

Citiți și despre: