Prestige Mob primeşte 1 milion de euro, avans din asigurarea pentru incendiul de la Baloteşti

02.10.2017

Prestige Mob primește 1 milion de euro de la Garanta Asigurări ca avans pentru Incendiul de la Balotești. Astfel, recent, compania de asigurări a inițiat plata către compania Prestige Mob a unui avans de 1 milion de euro, primul pas spre soluționarea revendicării rezultate din incendiul ce a avut loc la fabrica de mobilă din Balotești.

Plata reprezintă o dovadă vizibilă că Garanta Asigurări este alături de clientul său, Prestige Mob, de-a lungul întregii perioade, astfel încât reluarea activității și chiar reconstrucția fabricii să se poată realiza rapid și implicând cât mai puține resurse.

“Primul pas vine ca o dovadă solidă că suntem într-adevăr alături de clientul nostru în momente de răscruce, știind că acesta a investit deja sume importante pentru a reporni afacerea. De asemenea, această primă etapă demonstrează forța financiară a companiei noastre și angajamentul său continuu față de clienții săi. Eforturile continuă pentru soluționarea obligațiilor contractuale cât mai curând posibil, respectând polița de asigurare” declară Theodoros Bardis, General Manager al Garanta Asigurări S.A.

Compania asigură faptul că următoarele etape de plată a obligațiilor contractuale se vor îndeplini cu responsabilitate și respect față de clientul său și confirmă faptul că activitatea companiei nu va fi afectată în nici un fel de plata acestei despăgubiri.

 

 

 

Citiți și despre:

  • UniCredit Bank a lansat un card pentru acordarea bonurilor de masăUniCredit Bank a lansat un card pentru acordarea bonurilor de masă UniCredit Bank a devenit prima bancă din România care va oferi salariaţilor un card pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic: Card Meniu. Implementarea acestui serviciu vine după ce banca a […]
  • Plata rovinietei poate fi făcută și în magazinele partenere PayPointPlata rovinietei poate fi făcută și în magazinele partenere PayPoint Operatorul de plăţi PayPoint România oferă consumatorilor posibilitatea de a plăti contravaloarea rovinietei prin terminalele multifuncţionale PayPoint din toată ţara. Serviciul este lansat în colaborare cu […]
  • EuroGsm implementează soluţia de plată SEQREuroGsm implementează soluţia de plată SEQR EuroGsm a extins metodele de plată disponibile, implementând soluția SEQR, ce permite plata cu telefonul mobil, în toate magazinele proprii din țară, precum și pe site-ul companiei. Astfel, în parteneriat cu […]
  • Barrier a început să producă uşi pentru garajBarrier a început să producă uşi pentru garaj Producătorul de tâmplărie termoizolantă din PVC Barrier a anunţat lansarea unei divizii noi, în urma unei investiţii de 750.000 de euro pentru a demara producția ușilor pentru garaj. Această divizie vine în […]
  • Cum a arătat Valentine’s Day pe Internet?Cum a arătat Valentine’s Day pe Internet? În condiţiile în care, în România, tendinţa generală este spre o creştere tot mai mare a consumului de informaţii şi a documentării utilizând dispozitivele mobile, acest trend s-a păstrat şi pentru ziua de 14 […]