Prima clădire a Green Court Bucharest, inaugurată oficial

31.10.2014

Dezvoltatorul imobiliar Skanska a anunţat inaugurarea oficială a primei clădiri din Green Court Bucharest. Această etapă a proiectului a presupus 19 luni de muncă și investiţii de 46 de milioane de euro şi include o clădire de birouri cu un spațiu închiriabil de 19.500 metri pătraţi, cu 12 etaje, precum și o parcarea subterană pentru primele două clădiri ale complexului.

Clădirea A este în acest moment închiriată în procent de 90%, de către Orange România și Schneider Electric România.

„Green Court Bucharest este primul nostru proiect pe piața din România și suntem foarte mândri de modul în care acesta s-a dezvoltat în ultimele luni. Aș dori să le mulțumesc chiriașilor noștri: Schneider Electric România și Orange România pentru încrederea și aprecierea oferite și sunt sigur că printre motivele pentru care au ales proiectul nostru s-a aflat și preocuparea noastră comună față oamenii care își vor petrece o parte substanțială din zi aici. Pe lângă faptul că încorporează cele mai bune tehnologii disponibile la momentul actual, Green Court Bucharest iese în evidență prin spațiile sale verzi, calde și adaptabile, care contribuie la fericirea și sănătatea angajaților și crează un climat pozitiv pentru lucrul în echipă, creativitate și productivitate” spune Marcin Łapiński, Președintele Skanska Property România. 

Odată cu inaugurarea oficială a Clădiri A din Green Court Bucharest, Skanska lansează în România și conceptul original ”Workplaces by Skanska”.

Conceptul este o inovație utilizată la nivel global din anul  2013, implementată acum și la Green Court Bucharest. Conceptul se bazează pe patru principii de dezvoltare sustenabilă: mediul de lucru, localizarea, profitabilitatea chiriașilor și construcțiile verzi.

 „Am depus multă muncă în proiectul Green Court Bucharest și sunt foarte fericit că totul a decurs în conformitate cu planul nostru și finalizăm clădirea la timp, respectând promisiunile pe care le-am făcut în 2013. Acest succes este rezultatul angajamentului și dedicării echipei noastre energice de tineri ambițioși și profesioniști. Este un exemplu de proiect de succes și suntem încrezători că acesta va îndeplini toate dorințele chiriașilor noștri, începând de la spații de lucru eficiente și productive și până la un raport calitate-preț foarte bun” adaugă Richard Burleigh, Președintele Skanska Construction România.

Green Court Bucharest este dezvoltat folosind tehnologii verziși soluții sustenabile cum ar fi fațada eficientă din punct de vedere energetic, aportul crescut de aer proaspăt pentru un mediu de lucru sănătos, sistemele de iluminat eficiente energetic, echipate cu senzori de mișcare și de intensitate sau stațiile de încărcare pentru mașinile electrice. Proiectul va fi certificat LEED Gold și le va oferi chiriaşilor cel mai înalt grad de confort, unul dintre cele mai eficiente și versatile spații de lucru din București și standarde excelente de calitate.

Citiți și despre: