Stiri: Companii

Prima etapă a campaniei „EcoAtitudine=Responsabilitate, Informație, Actiune“ şi-a desemnat câştigătorii

13.06.2014

Prima etapă a campaniei de ecologie și mediu „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informație, Acţiune“, ediția 2014, şi-a desemnat câștigătorii. Per total, în această etapă, EcoAtitudine a implicat peste 33.000 de mii de elevi care au contribuit direct la crearea unei lumi mai bune, numeroși parteneri, instituții publice, operatori de salubritate, 49 de școli și s-a desfășurat în 6 județe: Ilfov, Teleorman, Prahova, Argeș, Buzău, Vrancea și București.

Astfel, în cadrul festivităţii care a avut loc pe data de 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, şcolile câștigătoare din Municipiul Bucureşti și Județul Ilfov au fost premiate, în prezența autorităților de mediu județene și a partenerilor implicați în campanie.

Premiul „Reciclarea EcoAtitudine” a fost câştigat de Școala ”Mircea Sântimbreanu”, în timp ce concursul „Agentul EcoAtitudine”, o provocare pentru cadrele didactice implicate în campanie, a fost acordat Victoriei Păduraru., prof. coordonator de la Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu”din Bucureşti.

Pentru Județul Ilfov la primul concurs al proiectului, ”Reciclarea EcoAtitudine”, reprezentanții Liceului Teoretic ”Ioan Petruș”, sub îndrumarea profesoarei Eugenia Marinescu , au câștigat premiul I, respectiv tabla magnetică Smart, iar Locul III ,un ecran de proiectie de ultima generatie a fost câștigat de reprezentantii școlii Nr.1 din Brănești .

”Agentul EcoAtitudine din Ilfov a fost desemnată doamna Eugenia Marinescu, Profesor Coordonator de la Liceul Teoretic ”Ioan Petruș”.

Campania „EcoAtitudine=Responsabilitate, Informație, Actiune“ se adresează elevilor din învățământul primar și gimnazial și vizează colectarea selectivă de către elevi a deșeurilor din hârtie-carton, plastic, PET, aluminiu, sticlă.

Obiectivele campaniei sunt reprezentate de dezvoltarea unor noi atitudini față de mediul înconjurător prin conștientizarea legăturii dintre sănătatea individuală și mediu.