PRIMER: Taxa clawback a ajuns la peste 23%

09.02.2018

PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România – care reunește 16 situri de fabricație din țara noastră – consideră că escaladarea “taxei claw-back” de la 18,89% în ultimul trimestru al anului 2016 la 23,45% în trimestrul patru din 2017 este încă o dovadă că producătorii industriali de medicamente sunt obligați să acopere deficitul de finanțare din decontările de medicamente.

Din 2011, statul român nu a mai alocat un singur leu în plus pentru decontarea de medicamente, sumă înghețată încă de atunci fiind de 6 miliarde lei, în vreme ce consumul estimat la finalul acestui an urmează să ajungă la 10 miliarde lei. Astfel că, diferența de 4 miliarde lei va fi acoperită de fabricile de medicamente din țară, care ajung să plătească în realitate un impozit de peste 40% pentru activitățile derulate în România.

“Un astfel de impozit nu este suportabil și acceptabil pentru nici o industrie, fără a pune în primejdie dezvoltarea acesteia”, a declarat Dragoș Damian, Director Executiv PRIMER. “În loc să ne continuăm investițiile în fabricile din țară pentru a nu face România dependența de importuri, trebuie să plătim o sumă enormă și imposibil de apreciat trimestru de trimestru sub formă de taxe și impozite, în condițiile în care cifrele de afaceri scad”.

Guvernele care s-au succedat au eșuat în rezolvarea problemei “taxei clawback”, astfel că se periclitează accesul pacienților la medicamentele produse în țară și se pune pe butuci un întreg segment economic.

“Peste unul sau doi ani, pacienții se vor întreba unde au dispărut fabricile de medicamente din țară, analiștii economici se vor miră că nu vin investitori noi iar autoritățile vor fi obligate să aducă totul din import, agravând problemele de aprovizionare din prezent”, a completat Damian.

Singura măsură care poate preveni descompunerea industriei de medicamente din țară rămâne scutirea de “taxa claw-back” a medicamentelor care costă mai puțin de 25 de lei, devenite complet nerentabile la o impozitare de 40%. Medicamentele care costă sub 25 lei sunt utilizate de peste 8 milioane de români, iar dispariția lor va obliga pacienții să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și procura medicamente mai scumpe.

 

 

Citiți și despre: