Principalele probleme economice şi politice, analizate la Forbes CEE Forum

25.09.2015

Evenimentul economic Forbes CEE Forum a avut loc în perioada 22 – 23 septembrie 2015, la Athenee Palace Hilton Bucuresti. Organizat de Forbes România, în cadrul forumului au fost analizate principalele probleme care stau la baza situației economice și politice din Europa Centrală și de Est, Țările Baltice și Orientul Mijlociu.

„Nu s-a conștientizat în România că în perioada 2006-2008 am avut o dublă criză, pe lânga criză mondială am avut și o criză indusă de noi prin creșteri cu  7%. Toată lumea crede că dacă nu ar fi fost criza mondială am fi fost foarte bine, nu este așa. Avem de ales într-o creștere forțată sau o creștere constantă, nesatisfăcătoare pentu mulți dar nu prin politici monetare și fiscale ci prin lucruri neplăcute pe termen scurt dar care aduc beneficii pe termen lung”, a afirmat Valentin Lazea, economist șef Banca Națională a României (BNR), în cadrul evenimentului.

De asemenea, Florin Talpeș, CEO Bitdefender, a vorbit de direcţiile de dezvoltare din domeniul IT: serviciile de IT, care se dezvoltă masiv în România, serviciile de dezvoltare software şi dezvoltarea de produse în zona de high-tech sub marcă proprie și distribuția lor international.

În aceleşi timp, Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România, consideră că inovația trebuie să devină cu adevărat o prioritate a ţării şi că eforturile investiționale în aceasta direcţie nu trebuie făcut doar de stat, ci și de mediul de business din România.

„România este un loc foarte bun să te afli și să investești. Momentul investițional este corect. Există oportunități de investiție în multe sectoare din economie și sectorul bancar este solid și capabil să susțin creșterea economică. Economia și țara este o destinație atractivă pentru investitori. Oferă un spectru un spectru mai larg de potențial. Apoi, se bucură de o creștere a PIB-ului. În același timp, faptul că inflația este sub control, este solidă din punct de vedere macroeconomic, este apreciat de investitori”, a precizat George Georgakopoulos, CEO Bancpost România.

O sesiune a evenimentului a fost dedicate domeniului energiei. Speakerii forumui au vorbit despre costurile energiei, despre strategia energetică şi despre energia regenerabilă.

„În România, boom-ul energiei regenerabile a adus un plus, pentru că au intrat 4-5 miliarde în țară. Un mare challenge pentru Guvern și mediul de business este strategia energetică de a produce un document care să corespundă nevoilor României”, a afirmat Karoly Borbely, Manager, Departament Strategie Investițională – IPO Hidroelectrica.

Corneliu Bodea, Președintele Centrului Român al Energiei și vicepreședinte Adrem Invest, spune că trebuie să construim o strategie de energie într-un mediu impredictibil.

„Cred că energia regenerabilă este un răspuns. Trebuie să găsim o soluție pentru bunăstarea oamenilor pe care îi cunoaștem sau îi vom cunoaște în viitor”, a afirmat acesta.

În a doua zi a evenimenetului, o sesiune a fost dedicate antreprenoriattului si leardship-ului, ca motoare de creştere si inovaţie. De asemenea, s-a discutat si despre importanţa economică a afacerilor de familie.

„În afacerile de familie există  interacțiuni disruptive, dar într-un mod constructiv. Experiența arată că trebuie să facem un mix, și să nu impunem o anumită ierarhizare care să semene cu cea de acasă. Sunt relații efervescente, dar și banca unde lucrez este un business de familie”, a spus Iordan Parfenie, Vicepreședinte Bank Gutmann.

 

 

Citiți și despre: