Priorităţile Ministerului Economiei: companii de stat şi industria de apărare

09.01.2014

Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, s-a întâlnit astăzi cu E.S Martin Fergus Harris, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România. Ambasadorul Harris a dorit să afle care sunt priorităţile mandatului ministrului Economiei Andrei Gerea, acesta precizând că este vorba de găsirea de soluţii pentru companiile din portofoliul Ministerului, care se află în dificultăţi financiare: SC Oltchim SA, SC Cuprumin SA Abrud sau CN Remin SA Baia Mare. De asemenea, demnitarul român a a mai precizat revitalizarea industriei de apărare şi a altor domenii aflate în responsabilitate.

Referindu-se tot la priorităţi, Andrei Dominic Gerea a acordat o atenţie specială eforturilor pentru revitalizarea industriei de apărare şi a exemplificat cu posibilităţi concrete de investiţii între companii din Marea Britanie şi companiile româneşti Romaero Băneasa, Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi UA Moreni.

Martin Fergus a apreciat relaţiile de tradiţie dintre cele două ţări în domeniul industriei aeronautice şi navale, precizând că reprezentanţii forţelor aeriene britanice sunt deja clienţii Eurocopter şi IAR Ghimbav.

În plus acesta a afirmat că va sprijini ideea de a demara parteneriate de tipul “smart defense” inclusiv la nivelul industriei de apărare din ţările NATO.

“Ministrul Gerea a precizat că specialiştii din Ministerul Economiei au totală disponibilitate pentru a acorda asistenţă investitorilor străini, pentru ca aceştia să fie informaţi şi îndrumaţi corect în domeniile în care doresc să investească”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei.

Volumul total al schimburilor comerciale între România şi Marea Britanie s-a cifrat, în primele nouă luni 2013, la la 2.449,17 milioane de euro (locul 10 în topul partenerilor comerciali ai României, cu o pondere de 3,18% în comertul exterior al ţării, locul 8 la nivelul statelor UE), fiind cu 15,91% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2012.

 

Citiți și despre: