Producătorii de medicamente, nemulțumiți de taxa clawback

07.02.2014

În ultimul trimestru al anului trecut, producătorii de medicamente au plătit o taxă clawback cu 30% mai mare decât în trimestrele anterioare. În acest context, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cer revizuirea imediată a modului de finanțare a deficitului din sănătate.

Astfel, nivelul taxei clawback a ajuns la un nivel nesustenabil, adică de 20% din vânzările medicamentelor compensate.

„În fiecare an, producătorii de medicamente acoperă întreagă diferență între bugetul alocat de stat pentru medicamente și consumul real generat de necesitățile de tratament ale pacienților români. Cu alte cuvinte, taxa clawback s-a transformat dintr-o măsură de control a bugetului într-o povară fiscală care a dus la crearea unui mediu de business lipsit de transparență și predictibilitate. Povară este cu atât mai mare cu cât și lista de medicamente compensate și gratuite nu a mai fost actualizată de 6 ani, ceea ce înseamnă un impact negativ economic și social puternic,” a declarat Călin Galaseanu, președinte ARPIM.

Dragoș Damian, președinte APMGR, a explicat că menținerea în forma actuală a taxei clawback poate avea consecințe economice și sociale grave. Populația va fi afectată pentru că de pe piață vor dispărea medicamnete ieftine, iar molecule noi nu vor putea fi introduse la compensare. De asemenea, producătorii de medicamente vor fi nevoiți să renunțe la investițiile din acest an în unitățile de producție din România.

Producătorii de medicamente au anunțat că din 2011 până în prezent au finanțat sistemul de sănătate cu 2,8 miliarde lei. În plus, situația nu pare că se va schimba, în contextul în care bugetul pentru medicamente în acest an este de circa 6,6 miliarde lei, iar consumul real este de 8 miliarde lei.

Citiți și despre: