Producţia agricolă a crescut la 78,464 miliarde lei, în 2013

15.10.2014

Producţia agricolă a crescut anul trecut, comparativ cu 2012, cu  24,5%, la 78,464 miliarde de lei. Avansul a fost înregistrat pe fondul majorării producţiei vegetale cu 38,8%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Astfel, indicele producţiei ramurii agricole în 2013, faţă de anul 2012, a fost 124,5% pe total, 138,8% la producţia vegetală şi 99,7% la producţia animală.

În ceea ce priveşte valoarea serviciilor agricole, aceasta este în general nesemnificativă, contribuind cu numai 1,0 % la valoarea producţiei agricole la nivel naţional.

În toate regiunile de dezvoltare s-au înregistrat creşteri la producţia vegetală, iar la producţia animală în regiunile de dezvoltare Centru, Sud – Vest Oltenia şi Vest.

Creşterea producţiei vegetale, înregistrată în cele opt regiuni de dezvoltare variază între (+52,3%) în regiunea  de dezvoltare Sud – Est şi (+25,1%) în regiunea de dezvoltare Vest.

La producţia animală creşterile s-au situat între plus 3% în regiunea de dezvoltare Vest şi plus 0,9%) în regiunea de dezvoltare Centru. Scăderi la producţia animală s-au înregistrat între minus 13,5% în regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov şi minus 0,1% în regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia.

Valoarea producţiei agricole a fost anul trecut de 78,464 miliarde de lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, urmată de regiunile de dezvoltare Sud-Est şi Nord-Est, iar cele mai mici în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, regiune agricolă de mică importanţă.

Citiți și despre: