Producția de lapte a României, în creștere

12.02.2018

În luna decembrie 2017, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 4,1% faţă de luna noiembrie 2017 și cu 10,9% faţă de luna decembrie 2016, potrivit INS.

De asemenea, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut în anul 2017 faţă de anul 2016 cu 8,0%. Astfel, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 76381 tone (+8,0%).

De asemenea, creşteri ale producţiei au fost înregistrate la: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 12974 tone (+6,5%), lapte de consum cu 11701 tone (+4,2%), brânzeturi cu 3326 tone (+3,8%) și unt cu 199 tone (+1,7%).
Producția a scăzut la smântână de consum cu 3749 tone (‐5,3%).

Cantitatea de lapte brut importat a crescut în anul 2017 față de anul 2016 cu 1130 tone (+0,9).

 

 

Citiți și despre: