Profi a inaugurat două noi magazine

30.09.2014

Retailerul Profi a inaugurat astăzi două noi magazine, ajungând astfel la 250 de unităţi. Ambele supermarketuri au fost deschise în Satu Mare. Prima unitate se află pe strada Brândușa şi se întinde pe o suprafață totală de 447,5 metri pătraţi și are o sală de vânzări de 355 metri pătraţi, iar al doilea magazin este amplasat pe Aleea Milcov şi are o suprafața totală de 552 metri pătraţi, dintre care spațiul de vânzare este de 385 metri pătraţi.

Ambele magazine vor funcționa în formatul standard, la fel că și celelalte două unități existente deja în Satu Mare.

Din punct de vedere geografic, Profi are cea mai extinsă rețea de magazine de proximitate din România, fiind prezentă în 121 de localități, din 40 de județe. În funcţie de numărul de unități, compania ocupă cea de a doua poziție în retailul modern din România.

Citiți și despre:

  • Profi vrea să deschidă cel puțin 71 de magazine, în acest anProfi vrea să deschidă cel puțin 71 de magazine, în acest an Profi intenţionează să deschidă în acest an cel puțin 71 de unități, câte a deschis şi anul trecut. Totodată, retailerul a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că a inaugurat primele două magazine din […]
  • Profi deschide astăzi două noi magazineProfi deschide astăzi două noi magazine Profi a inaugurat astăzi, la Azuga, un nou magazin, sub un nou format - Profi Mini. Prin această deschidere, compania va aduce în localitate gama de produse Profi și va testa terenul pentru noul format. În […]
  • Profi a deschis 4 noi magazineProfi a deschis 4 noi magazine Profi a deschis în această săptămâna patru magazine noi, în Moreni, București, Alba Iulia și Buhuşi, extinzându-şi astfel acoperirea națională la un total de 128 de localități. Unitatea din Moreni, jud. […]
  • Profi a deschis un nou magazinProfi a deschis un nou magazin Profi a deschis astăzi un nou magazin, situat în Dăbuleni. Aceasta este cea de-a 120-a localitate în care retailerul se face prezent, în timp ce numărul de unităţi operaționale a ajuns la 245. Unitatea […]
  • Profi a ajuns la 240 de magazine în RomâniaProfi a ajuns la 240 de magazine în România Profi a inaugurat astăzi două noi magazine, la Iași și la Drobeta Turnu Severin, ajungând astfel la o reţea de 240 de unități operaționale în România.  Unitatea din Iași este una standard şi are o suprafață […]