Profi încheie 2014 cu 275 de magazine, iar de la 1 ianuarie va avea un nou CEO

12.12.2014

Retailerul Profi va încheia acest an cu 275 de magazine, compania sărbătorind rezultatele bune prin numeroase promovări administrative. Astfel, Daniel Cirstea, actualul director operațional, va deveni de la 1 ianuarie 2015 director general. Acesta va prelua funcţia deţinută de Pawel Musial.

În perioada în care Pawel Musial a condus compania, Profi a reuşit să înregistreze una dintre cele mai agresive creșteri din retailul românesc, de la 67 de magazine în anul 2009 la 275 de unităţi, la ora actuală, devenind al doilea mare retailer din ţara noastră.

În anul 2010, când fondul de investiții Enterprise Investors a preluat magazinele Profi, Pawel Musial era membru al consiliului de supraveghere. Atunci, datorită vastei sale experiențe, compania a decis implicarea sa directă în conducerea Profi pentru a accelera creșterea rețelei și formarea unei echipe manageriale puternice.

Datorită politicii sale flexibile de dezvoltare, avansarea în cadrul Profi se poate face foarte rapid. Prin urmare, poziția de director operațional, ocupată în prezent de Daniel Cirstea, va fi preluată de Zoltan Sylveszter, directorul departametului Loss Prevention.

În continuare, locul lui Zoltan Sylveszter îi va reveni lui Florin Şchiopu, care în prezent deţine funcţia de director regional. În plus, avansările continuă și în alte departamente.

„Consider că Profi este un magazin al românilor și că echipa managerială românească este astăzi suficient de puternică pentru a prelua integral și cu succes conducerea magazinelor”, a declarat Pawel Musial.

Acesta va continuă să deţină un rol activ în conducerea rețelei, din poziția de membru al consiliului de supraveghere al retailerului.

„Pawel Musial este unul dintre cei mai capabili manageri de retail din Europa și suntem bucuroși că face parte din echipa noastră. Aşa cum se prezintă acum, magazinele Profi au un foarte mare potențial de a crește în continuare și suntem convinși că Daniel Cirstea are capacitatea de a fructifica acest potențial. Intenția noastră nu este să vindem acum lanțul care poate crește cu ușurință la mult  peste 500 de unități, ci să îl dezvoltăm în continuare”, a declarat Cristian Nacu, Partener Enterprise Investors.

În plus, Profi a deschis, săptămâna aceasta, încă trei magazine: la Topoloveni, Plopeni și Timișoara, acestea fiind ultimele inaugurări din 2014.

Magazinul din Topoloveni deţine o suprafață totală de 665 metri pătraţi, cel din Plopeni funcționează în format standard şi are o suprafață de 959 metri pătraţi, iar unitatea deschisă în Timișoara are formatul City şi o suprafață totală de 320 metri pătraţi.

Citiți și despre:

  • Profi se apropie de 300 de magazineProfi se apropie de 300 de magazine Profi a deschis, în această săptămână, cinci noi magazine. Retailerului şi-a extins astfel prezenţa în Arad, Buzău, Oradea, Panciu și Tinca şi a ajuns să acopere, în România, 143 de localităţi. Unitatea din […]
  • Profi a inaugurat magazinul cu numărul 300Profi a inaugurat magazinul cu numărul 300 Profi a inaugurat ieri, la Timișoara magazinul cu numărul 300, deschizând în același timp și alte noi unități în Bacău, Dej și Izbiceni. Primele magazine Profi din România au fost deschise la începutul anilor […]
  • Profi deschide astăzi două noi magazineProfi deschide astăzi două noi magazine Profi a inaugurat astăzi, la Azuga, un nou magazin, sub un nou format - Profi Mini. Prin această deschidere, compania va aduce în localitate gama de produse Profi și va testa terenul pentru noul format. În […]
  • Primul retailer care reduce TVA-ul la alimentePrimul retailer care reduce TVA-ul la alimente Lanţul de magazine Profi a decis, cu mai bine de o lună înainte de anunțata reducere oficială a TVA la alimente, să scadă TVA-ul la o largă gamă de produse. Compania a devenit astfel primul lanț de magazine […]
  • Profi a ajuns să fie prezent în 150 de localităţi din RomâniaProfi a ajuns să fie prezent în 150 de localităţi din România Reţeaua de magazine Profi a ajuns să fie prezentă în 150 de localităţi din ţara noastră, din cele 42 de judeţe, începând de astăzi, odată cu deschierea magazinului său din Bârlad, judeţul Vaslui. Compania […]