Profit pentru Oltchim, după anularea unor datorii

13.08.2015

Oltchim a înregistrat, în prima jumătate a anului, un profit net, contabil, de 2,31 miliarde lei (518 milioane euro), după anularea unor datorii de 2,35 miliarde lei în baza planului de reorganizare. Însă, din activitatea curentă combinatul chimic având în primul semestru pierderi în scădere la 9,12 milioane lei.

Astfel, pierderea totală din activitatea curentă s-a redus în doi ani cu 138 milioane lei, de la -147 milioane lei la -9 milioane lei în prima jumătate a acestui an. EBITDA s-a îmbunătăţit cu 90,1 milioane lei, de la -65,7 milioane lei în primul semestru din 2013 la plus 24,4 milioane lei în semestrul I 2015.

Cifra de afaceri a crescut cu 35% faţă de jumătatea anului trecut, la 364 milioane lei.

„Rezultatele economice obţinute de Oltchim SA în semestrul I din 2015 au fost posibile prin implementarea unui plan de măsuri care au vizat recâştigarea încrederii clienţilor majoritari externi (valoarea exportului reprezintă 74% din cifra de afaceri), o mai bună utilizare a resurselor financiare şi eliminarea tuturor cheltuielilor care nu sunt strâns legate de activitatea de producţie”, conform unui comunicat de presă al Oltchim.

Planul de reorganizare, aprobat în luna aprilie, a prevăzut pentru creditorii bugetari, dintre care cel mai mare este Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), recuperarea a doar 19% din suma datorată de Oltchim.

Creditorii garantaţi, printre care BCR, grupul Electrica şi Banca Transilvania, au rămas prin reorganizare cu trei sferturi din creanţe. În acelaşi timp, creditorii garantaţi şi bugetari au primit şi opţiunea de a converti creanţele în acţiuni la companie.

Planul de redresare a inclus ştergerea aproape integrală a datoriilor către creditorii chirografari, în rândul cărora se află şi furnizorii Oltchim de materii prime.

În ultimele 18 luni Oltchim a achitat lunar drepturile salariale aferente unei luni (avans, lichidare, tichete de masă) pentru toţi salariaţii. În acelaşi timp, personalul disponibilizat, în contul salariilor compensatorii, a încasat lunar în aprilie şi mai suma de 531 lei, iar începând cu iunie 1.000 lei lunar.

 

 

Citiți și despre: