Programul de cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice continuă

14.11.2014

Programul de cooperare între Ministerul Sănătăţii şi Clinica San Donato din Italia continuă, în această săptămână medicii italieni şi cei români care colaborează în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice efectuând încă 9 intervenţii chirurgicale.

Astfel, numărul copiilor operaţi în cadrul acestui program a ajuns la 69 în decursul unui an de la demarare.

“Practic au fost salvaţi, aici, acasă, 69 de copii cu malformaţii cardiace fără a mai fi necesar transferul lor în unităţi sanitare din alte ţări . La ultima întâlnire pe care am avut-o în octombrie cu reprezentanţii clinicii italiene am stabilit că vom continua acest program şi că îl vom dezvolta la nivel naţional„ a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

În luna iulie, ministrul Sănătăţii a semnat extinderea Programului de cooperare între Ministerul Sănătăţii şi Clinica San Donato, program în cadrul căruia echipe de medici italieni şi români operează copii cu malformaţii congenitale cardiace în cadrul spitalelor din România.

Tot în cadrul acestui proiect au fost instruite 13 cadre medicale în domeniul chirurgiei cardiace.

Citiți și despre: