Programul de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” va fi majorat cu 2 miliarde euro

01.04.2016

Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatare publică Hotărârea Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”.

Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat, „Medium Term Notes” (Programul MTN) este o facilitate neangajantă încheiată între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de emitent, și un grup de instituţii financiare selectate. În cadrul MTN pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat pe piețele externe, în baza unei documentaţii contractuale standard, oferind emitentului avantajul accesării pieţelor de capital într-un timp mai scurt decât cel necesar parcurgerii etapelor pentru efectuarea fiecărei tranzacţii individuale.

Totodată, se asigură şi flexibilitate în structurarea parametrilor emisiunilor, în funcţie de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale.

Ministerul Finanţelor Publice urmărește continuarea unor politici de finanțare predictibile și transparente, care să asigure creșterea sustenabilității datoriei publice și să conducă la reducerea costurilor pe termen mediu și lung.

În contextul implementării planului anual de finanțare a deficitului bugetar şi de refinanțare a datoriei publice, pentru 2016 Ministerul Finanțelor Publice are în vedere emiterea de euroobligațiuni în valoare de aproximativ 3 mld. de euro.

Până în prezent, au fost emise pe piețele externe euroobligațiuni de 1,25 mld. de euro. Între 1,75 – 2 mld. de euro se vor atrage de pe piețele externe până la finalul acestui an.

După rambursarea celor 1,5 mld. de euro, contravaloarea euroobligațiunilor scadente în iunie 2016, valoarea disponibilă din Programul MTN în cadrul căreia pot fi emise euroobligațiuni va ajunge la 3,2 mld. de euro.

La ora actuală, pentru 2017 se estimează un necesar de finanțare de pe piețele externe între 2,7 mld. de euro și 3 mld. de euro.

„În concluzie, pentru acoperirea nevoilor de finanțare de pe piețele externe pentru perioada 2016 – 2017 se impune majorarea valorii Programului MTN cu aproximativ 2 mld. de euro”, precizează Ministerul Finanţelor.

 

 

Citiți și despre: