Protest în faţa ministerului Muncii. Motivul: Legea salarizării

21.02.2018

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va picheta Ministerul Muncii miercuri, 21.02.2018, între orele 13.00 – 15.00 şi joi, 22.02.2018, între orele 10.00 – 14.00. Decizia a fost luată după ce federaţia a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvernul României.

„Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară”, conform sursei citate.

FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit.

De asemenea, FSLI solicită Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare. Precizăm faptul că majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut.

FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.

 

 

 

Citiți și despre: