Provocările din domeniul resurselor umane, discutate la HR Business Strategist

16.03.2015

În perioada 10-11 martie, BusinessMark a organizat forumul HR Business Strategist, eveniment dedicat profesioniștilor din zona de resurse umane. Conferința a adus în discuție provocările din segmentul de HR, precum și modul în care putem contura strategii care să crească productivitatea, cooperarea, profesionalismul și profitabilitatea.

Vorbitorii primei sesiuni de discuții din cadrul evenimentului au fost Gabriella Carello, Head of Human Resources, Nestlé România, Carmen Buruiană, HR Manager, Bitdefender, Bogdan Georgescu, Fondator, Bookster, Andreea Mihnea, HR Director, EY România, Alice Tirsea, Managing Director, UCMS Group, Ioan Dumitrascu, Partener, PeliFilip, Florin Luca, Director HR, KazMunayGas Internațional.

„Liderii sunt oamenii care pot controla și schimba riscul. Sunt oamenii care fac diferenţa, care pun clientul pe primul loc, exploatează oportunitățile și controlează afacerea. Dar care este rolul departamentului de resurse umane în susținerea lor? Trebuie să ne asigurăm că business executivii sunt conștienți că trebuie să dezvolte strategii de leadership și mai trebuie să ne asigurăm că lucrurile se întâmplă. Desigur, nu este ușor, dar nici imposibil”, a declarat Gabriella Carello, Head of Human Resources, Nestlé România.

Ea consideră că oamenii de HR trebuie să schimbe concentrarea companiilor de la a oferi traininguri la a dezvolta capabilități.

Carmen Buruiană, HR Manager, Bitdefender, a explicat că trăim într-o economie globală, cu o dinamică extraordinară, în care nu este ușor să stai în fața competitorilor, iar Bogdan Georgescu, Fondator, Bookster, a afirmat că educația stă la bază dezvoltării oamenilor și a companiilor.

”Din păcate educația, în România, nu reușește să aducă forța de muncă, corespunzătoare cerințelor pieței. Când am plecat la Bookster am fost foarte sceptic referitor la acest proiect. Dar educația continuă este cea mai importantă, iar companiile care înțeleg rolul educaţiei sunt cele care își doresc să crească mai mult business-ul”, a spus Bogdan Georgescu.

Tot în cadrul primei sesiuni, Andreea Mihnea, HR Director, EY România, a prezentat un studiu – Gender Gap Report – care arată mai sunt necesari 80 de ani pentru a atinge egalitatea de gen la locul de muncă.

Ioan Dumitrascu, Partener, PeliFilip, a vorbit despre rezolvarea conflictelor, precizând că acest lucru presupune un raport avantajos între cost și prejudiciu, transmiterea semnalului corect în organizație și închiderea pentru totdeauna a conflictului.

Florin Luca, Director HR, KazMunayGas Internațional, consideră că inteligența socială, intuiția și gândirea inovativă sunt competențe care trebuie învăţate până în 2020.

Cea de-a doua sesiune, din prima zi a conferinţei, i-a avut ca vorbitori pe Cristian Popescu, Vice President HR, URSUS Breweries SA, Corina Licea, Country HR Manager România, Coca Cola – HBC, Monica Costea, HCM Senior Sales Consultant, Oracle România, Minola Jac, Senior Consultant, Deloitte România, Roxana Dobrescu, Sr HR Manager, România & Moldova, AVON, Alina Rădulescu, Director Resurse Umane, Scandia.

„Pentru a ne împlini misiunea trebuie să distribuim berea în cât mai multe magazine, în prezent sunt 70.000. De aceea, avem nevoie de ajutorul distribuitorilor. Trebuie însă să măsurăm nivelul de profitabilitate, atingerea țintelor de vanzări, calitatea execuției în magazine. Departamentul de HR poate ajute la atingerea tuturor acestor obiective”, a declarat Cristian Popescu. 

De asemenea, în prima zi au mai fost dezbătute teme precum „Ce este intraprenoriatul? Rolul departamentului de HR în crearea unei culturi organizaționale care să susțină intraprenoriatul”,  „Responsabilitate și responsabilizare”, „Talent acquisition, talent strategy, talent development”, precum şi „Cum dezvolți o strategie de recrutare a talentelor?”.

În a doua zi a evenimentului s-a vorbit despre rolul reputaţiei în procesul de recrutare, comunităţile online şi recrutarea, importanţa engagement-ului angajaţilor pentru succesul şi profitabilitatea companiei şi „vocea angajaţilor” şi importanţa ei pentru a creşte nivelul de engagement.

Sesiunea I din această zi i-a avut ca speakeri pe Radu Panait, CEE Recruitment Leader, IBM, Cristina Randjak, Avocat senior coordonator, bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ, Mihai Găvan, Sales Manager, Romanian Software, Monica Stanciu, Recruitment Lead, EY România şi Diana Pantlik, Human Resources Director, Thales Systems România.

„Studiile spun că până în 2020, 40% din forţa de muncă va fi formată din reprezentanţi ai generaţiei Y. De aceea, pentru noi este foarte important să stabilim un cadru adecvat pentru dezvoltarea şi menţinerea în companie a acestor reprezentanţi ai generaţiei Y”, a declarat Monica Stanciu, Recruitment Lead, EY Romania.

Diana Pantlik, Human Resources Director, Thales Systems România, a precizat faptul că este dificilă găsirea de oameni potriviți.

„Devine dificil să găsim oameni buni în aproape orice domeniu, nu numai în IT. Este esențial să aducem în companie, la timp, oameni pregătiți pentru a duce la bun sfârșit proiectele în timpul alocat. Noi, oamenii de resurse umane, trebuie să înțelegem noile generaţii”, a afirmat Diana Pantlik.

Vorbitorii celei de-a doua sesiuni din Ziua II au fost Nadia Badea, HR & Legal Manager, 3M,  Andreea Voinea, HR Director, Banca Comercială Română, Andreea Gherghina, Senior Consultant, Deloitte România, Felicia Georgescu, Head of HR and Internal Communication, Sodexo Pass România, Adrian Sârbu, Manager Operațional & Co-founder, BenefitOnline.ro și Mirela Iordan, HR Director, Pfizer România.

”Printre regulile pe care le-am aplicat în cadrul companiei se număra acordarea de premii juniorilor, angajaților cu salarii mai mici și oferirea de recunoaștere angajaților. Suntem de părere că recunoașterea și recompensele materiale au cel mai mare impact asupra percepției angajaților despre pachetul lor salarial atunci când vine de la șeful lor. Pentru a maximiza beneficiul acestor programe de recunoaștere și recompensare, trebuie premiați în jur de 60% din totalul angajaţilor”, este de părere Nadia Badea, HR & Legal Manager, 3M.

 

Citiți și despre: