Puratos a preluat compania “Diamant”

12.05.2017

Puratos a preluat în întregime compania “Diamant”, unul dintre cei mai importanți producători de ingrediente de brutărie din Europa Centrală, de la grupul Wehahn. Compania deţine o prezență importantă pe piețele din Polonia, Cehia, precum și în alte piețe din Europa Centrală și de Est.

”Prin această achiziție vom reuși să ne creștem prezența pe piața din Austria și să ne consolidăm poziția pe alte piețe din Europa centrală și de est. Echipa de oameni cu experiență, facilitățile și capabilitățile de producție cu tradiție în Austria, precum și cunoștințele puternice de piață de la Diamant, ne vor permite să ne creștem penetrarea și vânzările în acestă regiune”, declară Daniel Malcorps, CEO Puratos.

De asemenea, Piet Sanders, directorul pentru Nord & Estul Europei, a precizat că achiziţia va oferi posibilitatea companiei Puratos să îşi dubleze cifra de afaceri în Polonia și în Cehia.

„Vom putea fi mai aproape de clienții noștri brutari, patiseri și ciocolatieri și să îi susținem în dezvoltare printr-o prezență pe piață consolidată și servicii excelente, inclusiv cele de dezvoltare și cercetare disponibile și în sediul Diamant din Wels. În Polonia și Cehia, vom putea extinde gama de produse pe care le comercializăm precum și serviciile pe care le oferim prin sinergia dintre Diamant și Puratos. În ceea ce privește România, brand-ul Diamant va continua să fie prezent pe piață și produsele vor fi distribuite în continuare de partenerul său local, independent de Puratos Prod, subsidiara Puratos Group”, precizează acesta.

Având o experiență de peste 50 de ani, compania Diamant are sediul în Wels, Austria și are peste 150 de angajați.

“Diamant a fost parte a grupului Werhahn timp de 20 de ani. Suntem încântați să ne folosim de această oportunitate pentru a mulțumi atât angajaților cât și conducerii Diamant pentru entuziasmul și dedicarea pe care au demonstrat-o în toată această perioadă. Dată fiind decizia grupului Werhahn de a se concentra pe diviziile istorice: materiale de construcții, bunuri de larg de consum și servicii financiare, suntem încântați că am găsit un partener precum Puratos care să împărtășească valorile acestei afaceri de familie. Fiind parte a unui grup internațional, suntem siguri că vor oferi companiei Diamant excelente posibilități de dezvoltare pentru viitor”, susține Anton Werhahn, CEO al Wehahn.

 

 

 

Citiți și despre: