Qatar Airways sărbătoreşte cinci ani de la primele zboruri directe Bucureşti – Doha

19.01.2016

Qatar Airways sărbătoreşte cinci ani de la primele zboruri directe între Bucureşti şi Doha, perioadă în care a dezvoltat o reţea de peste 150 de destinaţii. Cu primul zbor la data de 17 ianuarie 2011, pasagerii care au decolat din Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti au fost primiţi cu numeroase baloane la check-in, în timp ce se pregăteau să zboare cu o cursă aniversară către Doha.

„În calitate de companie aeriană globală, ne-am angajat să conectăm România la reţeaua noastră internaţională de peste 150 de destinaţii prin punctul nostru central şi nodul aerian, Aeroportul Internaţional Hamad din Doha. Prin urmare, suntem încântaţi să sărbătorim a cincea aniversare de când Qatar Airways a avut primele zboruri directe către Bucureşti, oferind în prezent un serviciu zilnic şi conectând pasagerii care călătoresc în scopuri de afaceri şi agrement către Doha sau alte destinaţii, prin transferurile fără probleme efectuate în cadrul celui mai nou aeroport din lume”, a afirmat Ferit Aksun, Country Manager pe zona de sud a Europei de Est în cadrul Qatar Airways.

Pe ruta Bucureşti-Doha se zboară cu o aeronavă Airbus A320, cu 12 locuri la clasa business şi 132 la clasa economică. Aeronava oferă ecrane TV individuale încorporate în spǎtarele scaunelor, care asigură tuturor pasagerilor sistemul de divertisment în timpul zborului Oryx One, sistem interactiv de ultimă generaţie cu peste 2000 de opţiuni de divertisment.

Qatar Airways a lansat recent noua sa campanie globală de imagine şi noul slogan – Going Places Together („Călătorim împreună”). Aducând împreună numeroase teme legate între ele, acest proces de re-branding reprezintă o abordare nouă şi cu implicare sentimentală pentru companie, care şi-a dezvoltat strategia de transmitere a mesajelor astfel încât să reflecte evoluţia acesteia ca brand şi rolul acesteia ca lider al industriei aeriene.

La nivel internaţional, Qatar Airways se află în al 19-lea an de funcţionare, având o flotă modernă formată din 175 de aeronave care zboară către peste 150 de destinaţii-cheie de afaceri şi de agrement, situate pe şase continente

 

 

Citiți și despre: