Reprezentanții Universității din București fac apel la menținerea statului de drept

02.02.2017

Reprezentanții comunității academice a Universității din București fac apel la menținerea statului de drept. Mai mulți profesori universitari, membri ai comunității academice a Universității din București, au lansat un apel public către instituțiile statului, pentru apărarea statului de drept în România.

Reacția vine ca urmare a deciziei Guvernului privitoare la Ordonanța de Urgență de modificare a Codului penal, pe care conducerea universității o califică drept „politică anti- românească”.

Semnatarii scrisorii menționează că „Guvernul României a abandonat (…) contractul social cu românii. La adăpostul întunericului și al minciunilor, în dispreț total față de încrederea cu care a fost învestit de milioane de români, Guvernul României a legalizat furtul, necinstea, ilegalitatea. Cabinetul Grindeanu ne-a transmis ieri mesajul că munca onestă și respectarea legii sunt pentru cei mai puțin norocoși, iar furtul și disprețul față de legile care guvernează ordinea socială sunt privilegiul celor aleși.”

Prin urmare, reprezentanții comunității academice a Universității din București condamnă public deciziile luate de Guvern împotriva statului de drept și solicită intervenția instituțiilor abilitate ale statului pentru stoparea intrării în vigoare a ordonanței menționate.

Semnatarii apelului sunt prof. dr. Mircea Dumitru- Rector al Universității din București, prof. dr. Marian Preda- Președinte al Senatului, prof. dr. Romiță Iucu- Prorector, prof. dr. Magdalena Platis- Prorector, prof. dr. Laurențiu Leuștean- Prorector, prof. dr. Liviu Papadima- Prorector, conf. dr. Constantin Mihailciuc- Prorector, prof. dr. Laurențiu Vlad- Prorector, Prof. dr. Bogdan Murgescu- Director CSUD, Academician Marius Andruh- profesor al Universității din București.

 

 

Citiți și despre: