Rezervele valutare ale României, în creştere

04.09.2017

Rezervele valutare de la Banca Națională a României ajungeau la 34,955 miliarde euro, la finele lunii august, în creștere cu 0,92% față de 34,636 miliarde euro înregistrate la 31 iulie 2017, conform datelor Băncii Naţionale a României.

În cursul lunii trecute au avut loc intrări de 1,569 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice (inclusiv suma de 500 milioane euro dintr-un împrumut de la Banca Mondială), alimentarea contului Comisiei Europene (450 milioane euro) și altele.

Tot în acelaşi timp, au avut loc ieșiri de 1,250 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, impactul aprecierii euro față de unele monede aflate în rezerva valutară (dolarul american, lira sterlină, yenul japonez, dolarul australian, dolarul canadian, francul elvețian) și altele.

Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,665 miliarde euro.

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 august 2017 au fost de 38,62 miliarde euro, față de 38,238 miliarde euro la 31 iulie 2017.

Plățile scadente în luna septembrie 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumau circa 1,384 miliarde euro.

 

 

Citiți și despre:

  • Rezervele valutare ale României, în scădereRezervele valutare ale României, în scădere La finele lunii iulie, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 34.636 milioane euro, faţă de 35.208 milioane euro la 30 iunie 2017. În cursul lunii trecute au avut loc intrări […]
  • Rezervele valutare ale României, în creştereRezervele valutare ale României, în creştere La finele lunii august, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.968 milioane euro, faţă de 32.659 milioane euro la 31 iulie 2016, a anunţat Banca Naţională a României, […]
  • Rezervele valutare ale României, în creștereRezervele valutare ale României, în creștere La  finele lunii noiembrie, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 34.387 milioane euro, faţă de 34.347 milioane euro la 31 octombrie 2016. Astfel, în cursul lunii au avut […]
  • Rezervele valutare ale României, în scădereRezervele valutare ale României, în scădere La finele lunii februarie, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 34.495 milioane euro, faţă de 34.518 milioane euro la 31 ianuarie 2017. În cursul lunii au avut loc intrări […]
  • Rezervele valutare ale BNR, în creştereRezervele valutare ale BNR, în creştere La finele lunii aprilie, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 35.960 milioane euro, faţă de 34.695 milioane euro la 31 martie, anul curent. În cursul lunii trecute au avut […]