Rezultate bune pentru Profructta în 2016

23.02.2017

Premium Fruct, producătorul de sucuri naturale Profructta, a înregistrat o dublare a cifrei de afaceri în 2016. Astfel, compania a ajuns la o valoare a vânzărilor de 110.000 de euro, după ce în primul semestru a reușit creșterea cifrei de afaceri prin extinderea rețelei de distribuție către mari retaileri prezenţi în ţara noastră.

”Anul 2016 a fost o provocare pentru Profructta, am început progresiv cu lansarea oficială a sucurilor, un rebranding atractiv al etichetelor, care să reprezinte colecția de sucuri naturale premium, apoi continuarea planului de extindere a punctelor de distribuție către supermarketuri, magazine, rețele de cafenele, hoteluri și restaurante din București și alte orașe din țară. Rezultatele evoluției pozitive se văd în acestă cifră pe care dorim să o dublăm în 2017, ca urmare a proiectelor și investițiilor pe care le avem în vedere”, spune Andreea Mureșeanu, directorul general Premium Fruct, producătorul sucurilor 100% naturale Profructta.

Potrivit companiei, investiția inițială în unitatea de producție de sucuri naturale din Câmpulung Muscel s-a ridicat la 600.000 de euro și a fost susținută din fonduri proprii. La ora actuală, fabrica din Câmpulung Muscel procesează 2.000 de litri de suc din fructe și legume pe zi, capacitatea maximă de prelucrare fiind de 8.000 de litri pe zi.

Creșterea vânzărilor se datorează și apetitului din ce în ce mai ridicat al românilor pentru consumul de sucuri naturale și de produse românești.

”Ne bucură să vedem că există interes pentru sucurile naturale din fructe și legume, colecția noastră de sucuri premium fiind preferată de un public care înțelege conceptul de produs 100% natural. Acesta este și motivul pentru care cel mai important proiect este lansarea liniei de prelucrare a fructelor și legumelor uscate pentru toamna acestui an, unde vom investi în publicitate și comunicarea produselor noi. Bugetul de investiții pentru 2017 se ridică la aproape 100.000 de euro, valoarea investițiilor depinzând și de atragerea unor fonduri structurale. În dorința de a asigura o calitate cât mai ridicată a sucurilor naturale Profructta suntem în curs de implementare a standardelor de certificare FSSC: 22000 pentru produsele alimentare”, mai declară Andreea Mureșeanu, directorul general Premium Fruct.

 

 

Citiți și despre: