Rezultate financiare bune pentru Gealan, în 2015

14.12.2015

Furnizorul de profil pentru uși și ferestre din PVC, Gealan, a livrat în 2015 peste 1 milion de ferestre, compania estimând vânzări de 20 milioane de euro. Astfel, chiar și în contexul unei piețe interne în scădere cu 5%, reprezentanţii Gealan estimează o creștere ușoară la nivelul premium, reușind să își mențină rezultatele financiare și să încheie anul 2015 cu o cifră de afaceri similară exercițiului financiar anterior.

“Deși piața internă înregistrează un regres și ajunge sub nivelul de 250 de milioane euro, am constatat o creștere de câteva procente pe piața premium, astfel că solicitările pentru Gealan Futura și pentru sistemele de peste 80 mm care se încadrează în acest segment, au ajuns să reprezinte 7% din vânzările totale. De asemenea, anul acesta s-au intensificat vânzările pe piețele internaționale, exportul direct ajungând la 5% din totalul cifrei de afaceri, la care se adaugă vânzările partenerilor, orientați tot mai mult spre piețele externe”, a declarat Aurel Vlaicu, COO Gealan România.

În 2015, programele de reabilitare au avut un rol important pentru Gealan România. Aurel Vlaicu a explicat că anul a debutat puternic, în trimestrele doi și trei rezultatele au fost moderate, dar îmbunătățirea pieței s-a remarcat în ultimul trimestru, cu sprijinul puternic al programelor de reabilitare.

„Lunile de vârf pentru lucrările de reabilitare au fost septembrie și octombrie, atunci când s-a dat startul programului de reabilitare în sectorul 3 al Capitalei. Însă, dacă de-a lungul timpului acest segment înregistra peste 3 milioane de euro pe an, în 2015 ajunge la 1-1,5 milioane de euro, scăderea rezultatelor fiind cauzată de începerea târzie a lucrărilor”, a adăugat Aurel Vlaicu.

Gealan a investit în 2015 peste 600.000 de euro pentru a îmbunătăți activitățile fabricii din Capitală, aceasta ajungând la o capacitate de producție de 70% în primele nouă luni ale anului. La ora actuală, furnizorul de termopane are 100 de angajați, dar își propune creșterea personalului în zona de producție cu aproximativ 10%, începând cu al doilea trimestru din 2016.

Pentru 2016, reprezentanții companiei estimează o revenire a activităților imobiliare și o stabilizare a pieței, trendul ascendent fiind marcat atât de segmentul reabilitărilor, cât și de creșterea proiectelor rezidențiale.

Planurile Gealan România pentru 2016 includ și lansarea unui produs revoluționar și inovator pentru segmentul de PVC, la cel mai mare târg internaţional dedicat pieţei de tâmplărie termoizolantă, Fensterbau Frontale din Germania.

 

 

Citiți și despre: