Rezultate financiare foarte bune pentru Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

30.10.2017

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, venituri totale de 808,62 milioane lei, cu 20,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest rezultat s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare obținute în urma creșterii traficului aerian de pasageri, dar și a acțiunilor de optimizare a activității aeroportuare întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an: fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri și plecări; optimizarea controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână; extinderea la două benzi a fluxului auto de ieșire din aeroport.

De asemenea, CNAB a înregistrat în perioada ianuarie -septembrie 2017 un profit brut de 320 milioane lei, cu 34% ori mai mare faţă de cel aferent aceleiași perioade din 2016.

Un exemplu pentru gestionarea eficientă a bugetului companiei este chiar decizia conducerii CNAB de rambursare anticipată a sumei de 31,72 milioane de euro din creditul de investiții contractat în anul 2011 pe o perioadă de 10 ani, fără a se plăti dobânzi și comisioane de rambursare anticipate. Această măsură a determinat o economie de 1,51 milioane euro la bugetul companiei, sumă care va fi redirecționată către realizarea unor obiective de investiții prioritate pentru CNAB.

”Prioritățile companiei pe care o coordonez sunt eficientizarea activității, reconfigurarea investițiilor și deblocarea rapidă a strategiei de dezvoltare a CNAB. Rezultatele pozitive pe care le-am obținut în aceste nouă luni ale anului 2017 sunt efectele directe ale noii abordări manageriale, fundamentată pe un plan de investiții cu termene clare de realizare”, a precizat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

 

 

 

 

Citiți și despre: