Riscurile şi avantajele aduse de investiţiile în titluri de stat

01.12.2017

Obligaţiunile de stat reprezintă un instrument  care atestă datoria publică a unei ţări. Titlurile de stat reprezintă obligaţiuni emise şi garantate de statul român, în moneda naţională sau valută, pe termen scurt, mediu şi lung, având un risc scăzut. Mai exact, acestea sunt instrumente financiare care atestă datoria publică sub formă de bonduri, certificate de trezorerie, inclusiv certificate de trezorerie pentru populație nerăscumpărate la scadență și transformate în certificate de depozit sau alte instrumente financiare care constituie împrumuturi ale statului care face emisiunea de titluri.

Conform datelor publicate de Bursa de Valori Bucureşti, titlurile de stat pot fi emise pe termen mediu şi lung, acestea având scadenţa de peste un an şi maximum cinci ani, respectiv de peste cinci ani de la emisiune, potrivit clauzelor prevăzute de împrumutul de stat. De asemenea, titlurile de stat pot fi cu dobândă sau cu discount. Obligaţiunile cu dobândă deţin o valoare nominală care se achită, împreună cu dobânda stabilită anterior emisiunii, la data la care acestea ajung la scadenţă. În schimb, titlurile de stat cu discount sunt acele obligaţiuni care se vând la o valoare mai mică decât valoarea lor nominală, ajungând ca la data scadentă să se încaseze valoare nominală.

Riscuri aproape nule

Riscurile pe care le au titlurile de stat, în general, sunt extrem de scăzute, chiar aproape egale cu zero, întrucât o ţară nu poate da faliment în sensul propriu al cuvântului, adică să intre în incapacitate completă de plată şi să închidă „porţile”. Chiar şi în cazul Argentinei, despre care se spune că ar fi singura ţară din lume care a intrat în faliment, datoriile au fost achitate. Astfel, Argentina a rambursat în august 2012 ultimele titluri de stat emise după îngheţarea depozitelor bancare în timpul crizei financiare din anul 2001. Prin urmare, unul dintre cele mai mari avantaje aduse de titlurile de state este siguranţa. Titlurile de stat reprezintă cele mai sigure instrumente de investiţie, deoarece acestea sunt garantate integral de către statul care le emite.

Titlurile de stat sunt considerate a fi cele mai sigure instrumente de investiție, deoarece posibilitatea ca statul să dea faliment este aproape inexistentă

Randamentul titlurilor de stat

Trebuie menţionat că titlurile de stat au un randament puțin mai ridicat decât rata inflației, ceea ce este extrem de important în contextul în care majoritatea dobânzilor bancare actuale nu sunt peste această rată, iar o mică parte a lor a ajuns să fie similară cu rata inflaţiei. Practic, cei care aleg să îşi ţină economiile la o bancă nu se aleg cu nimic în plus după ce depozitul a ajuns la termen, în timp ce în cazul cumpărării de titluri de stat lucrurile sunt diferite.

În perioada în care dobânzile bancare la depozite erau destul de ridicate, în special înainte de anul 2007, când s-a declanşat criza financiară mondială, era avantajos ca o persoană să îşi ţină economiile la bancă, în vreme ce titlurile de stat ofereau o dobândă nesemnificativă comparativ cu acestea. La ora actuală însă, situaţia este diferită: investiţia în titluri de stat pare una singură, iar dobânzile sunt peste randamentele oferite de bănci.

Un alt avantaj al titlurilor de stat este reprezentat de faptul că acestea nu sunt supuse impozitului pe venit

Un alt avantaj al titlurilor de stat este reprezentat de faptul că acestea nu sunt supuse impozitului pe venit şi nici celui pentru asigurări sociale, spre deosebire de dobânzile depozitelor bancare sau alte investiţii.

Prin urmare, faptul că profitul obișnuit din titlurile de stat nu se impozitează cu 16% reprezintă un mare avantaj care ar trebui să le facă foarte atractive pentru cei care vor să investească.

Avantajele titlurilor de stat:

  • Uşor de tranzacţionat şi de cumpărat

  • Dobândă relativ mică, dar riscul este mic şi el

  • Persoanele fizice nu plătesc impozite pe profitul obţinut

Principalele dezavantaje

În ceea ce priveşte dezavantajele, principalul motiv invocat este reprezentat de dobânda prea mică comparativ, de exemplu, cu câştigurile pe care un investitor le poate obţine. Însă, aşa cum am precizat mai sus, deşi nu vorbim o dobândă importantă, ea se apropie de rata medie pentru dobânda anuală a unui depozit la bancă. În plus, pentru o persoană care nu deţine studii financiare sau economice, investiţiile în titluri de stat reprezintă o alternativă viabilă, în contextul în care evoluţiile bursiere sunt destul de volatile. Prin urmare, putem spune că titlurile de stat oferă un câştig mic dar sigur, în timp ce tranzacţionarea pe bursă poate aduce şi pierderi, şi câştiguri.

De asemenea, titlurile de stat se pot tranzacţiona pe Bursa de Valori Bucureşti printr-o firmă de brokeraj. În cazul în care se optează pentru vânzarea lor înainte de scadenţă pe bursă, poate apărea problema fluctuaţiilor de curs.

Titlurile de stat se pot tranzacţiona pe Bursa de Valori Bucureşti printr-o firmă de brokeraj

Cum se pot cumpăra titlurile de stat

Pot cumpăra titluri de stat atât persoanele fizice, cât și cele juridice. Operațiunea de vânzare-cumpărare se poate face doar prin intermediul unui dealer care este, de cele mai multe ori, o bancă.

Investiţia în titluri de stat este destul de simplă. Tot ce trebuie să faci este să mergi la o bancă şi să le cumperi. Singurul lucru pe care banca ţi-l poate cere este să îţi faci un cont, în cazul în care nu eşti deja client al instituţiei respective.

 

 

 

Citiți și despre: