ROLEM, furnizor pentru producătorii de automobile premium

01.08.2017

Compania este unul dintre puținii producători de elemente ornamentale din lemn. ROLEM și-a început activitatea în anul 1994, când omul de afaceri Ion Țiriac, împreună cu Daimler, a pus bazele uneia din primele multinaționale din domeniul automotive din România, în Codlea, județul Brașov.

În anul 1998, ROLEM a fost cumpărată de germanii de la Dräxlmaier, moment în care compania a devenit furnizor de prim rang de piese ornamentale din lemn nobil pentru alți importanți producători de mașini din segmentul premium, cum ar fi Mercedes, BMW, Audi, Porsche, VW, Toyota sau Maybach.

La aniversarea de 10 ani, în 2004, ROLEM primește și confirmarea pentru sistemul de management al calității prin certificatul ISO/TS 16949, care corespunde celor mai înalte cerințe ale industriei automotive la nivel mondial.

„În anul 2010, divizia de ornamente din lemn s-a desprins din concernul Dräxlmaier și a fost preluată de fondul german de investiții Mutares AG. Această schimbare a adus noi contracte și oportunități de dezvoltare. Primăvara anului 2013 a adus din nou modificări, ROLEM alăturându-se grupului NBHX, cu noi provocări și planuri de expansiune puse rapid în aplicare”, ne-a declarat Tobias Engel, directorul general al ROLEM.

NBHX Trim Group, cu sediul central în Germania și 16 unități de producție în Europa, America și Asia, aparține furnizorilor de top la nivel mondial în domeniul automobilelor, în ceea ce privește suprafețele inovatoare din interioarele mașinilor premium. Spectrul produselor oferite de grup se întinde de la lemn, aluminiu, carbon și lac, până la elemente de plastic turnat prin injecție și la înnobilarea suprafețelor cu piele. Astfel, NBHX Trim Group oferă soluții pentru orice tip de suprafață.

Producția din cele trei fabrici

ROLEM își desfășoară activitatea în trei unități de producție, unitatea principală fiind cea din Codlea, cu o suprafață de 54.000 mp; a doua unitate, inaugurată în 2013 în Cristian, are o suprafață de peste 17.000 mp, iar cea de-a treia unitate, de 15.300 mp, a fost inaugurată la începutul acestui an în Ghimbav.

La fabricile ROLEM sunt produse piese ornamentale din furnir nobil, carbon sau plastic lăcuit pentru industria producătoare de automobile. Produsele companiei se adresează vehiculelor din clasa premium, BMW, Mercedes, VW, Audi, Porsche și mai nou Volvo.

„Ornamentele fabricate trec printr-un amplu proces de producție. Fiecare arbore este unic, precum și elementele create din acesta. Foile subțiri de furnir sunt realizate din bușteni și diverse părți din rădăcini. Oferta se întinde de la clasicul stejar și până la sortimente exotice cum ar fi bambus”, susține Tobias Engel.

Procesul de producție al ornamentelor de lemn este unul amplu, trecând printr-o serie de procese complexe până la operațiunea de asamblare și, ulterior, montarea acestora pe bordul, consola sau portierele mașinii.

Într-un climat cu temperaturi mari și presiuni ridicate, elementele din interiorul automobilului încep să prindă contur. Furnirele umidificate sunt lipite pe suporturi de tablă, apoi plasticul injectat dă o anumită formă ornamentelor, facilitând și montarea lor, mai târziu, pe bordul, consola sau portierele mașinii. Ulterior, piesele sunt chituite și șlefuite, pentru înlăturarea eventualelor defecte. În zona de baiț-șlefuire piesele sunt vopsite cu o culoare pe bază de apă și colorant.

În următoarea etapă, piesele sunt acoperite cu o soluție poliuretanică transparentă care protejează și conferă strălucire și rezistență în timp, după care viitoarele ornamente sunt din nou șlefuite și frezate. În finalul fluxului, roboții de sudură crom și nituire la cald își fac treaba cu mare precizie, ultima operațiune fiind cea de asamblare.

„De pe porțile fabricilor ROLEM pleacă zilnic aproximativ 10.000 piese, grupate în seturi atent selectate și comisionate, pentru a forma o imagine unitară în interiorul mașinilor. Acestea ajung pe liniile de montaj ale marilor constructori de mașini de lux, unde așteaptă să fie montate pentru a conferi mai multă valoare și confort în timpul călătoriilor cu o mașină din clasa superioară”, a completat directorul general al companiei.

ROLEM, unul din puținii producători de elemente ornamentale de lemn

La nivel mondial, există puțini producători de elemente ornamentale de lemn, însă ROLEM s-a impus pe piață grație competențelor dezvoltate în cursul celor 23 de ani de activitate și rezultatelor bune obținute în colaborarea cu marii producători auto. Astfel, compania este în continuare un partener căutat și apreciat.

„Investim permanent în dezvoltare și optimizare, astfel încât să oferim clienților noștri parteneriate durabile”, susține directorul general al ROLEM.

ROLEM și-a început activitatea cu o echipă formată din 300 de angajați însă, datorită contractelor semnate și cererii crescute, echipa ROLEM numără astăzi peste 1.400 de salariați.

De-a lungul activității, și numărul angajaților a crescut progresiv, odată cu numărul contractelor și comenzilor de la clienți. Astfel că, pornind cu o echipă de 300 de angajați, ROLEM se bucură astăzi de o echipă formată din peste 1.400 de salariați.

Această evoluție se datorează și faptului că ROLEM recrutează tinere talente încă de pe băncile facultății, oferindu-le burse private și stagii de practică în firmă, care mai apoi se pot concretiza în contracte de muncă ferme și lansarea în cariera profesională.

Totodată, compania este membru fondator al programului Școala Profesională Germană Kronstadt, unde oferă elevilor oportunitatea calificării și dezvoltării profesionale în sistem dual, cât și posibilitatea angajării după terminarea școlii.

De asemenea, ROLEM își asumă răspunderea față de mediul înconjurător și față de oameni prin aplicarea măsurilor necesare și prin implicarea în proiecte specifice.

„Punem în aplicare măsurile pentru reducerea impactului asupra mediului referitoare la produsele și procesele noastre, prin respectarea unor norme stricte legate de poluarea aerului, zgomot, sănătatea și siguranța la locul de muncă, prin procesarea și reciclarea materialelor. Sensibilizăm, informăm și instruim frecvent angajații noștri, pentru ca aceștia să fie activi în sensul politicii de mediu și pentru a putea susține activ măsurile de protejare a mediului înconjurător. În acest sens, ne implicăm activ în diverse campanii sociale de protejare a mediului înconjurător, cea mai recentă fiind campania de plantare de copaci în Brașov”, a adăugat directorul general al ROLEM.

Investiții într-o nouă unitate de producție

În anul 2016, ROLEM a înregistrat creșteri de volum pe anumite game, determinate de creșterea cererii din partea clienților finali. Astfel, compania a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 59 de milioane de euro.

Pornind de la o analiză minuțioasă a oportunităților și avantajelor existente în țările din Europa centrală și de est, grupul NBHX Trim a decis să investească în continuare în România.

„Competențele și rezultatele ROLEM ne-au calificat practic în runda finală, iar decizia a fost luată în favoarea noastră. Ne bucurăm de încrederea care ni s-a acordat și suntem mândri de responsabilitățile ce decurg din aceasta”, ne-a mai spus Tobias Engel, directorul general al companiei.

În dezvoltarea noii fabrici, ROLEM a investit în cele mai noi tehnologii existente la acest moment pe piață, anume injectare plastic IMD, injectare plastic 2K și o linie proprie de vopsire a pieselor de plastic.

Drept urmare, în ianuarie 2017 compania a construit ce-a de-a treia hală de producție de la Ghimbav. În dezvoltarea acesteia s-au investit aproximativ 42 de milioane de euro, din aceste investiții făcând parte echipamente, utilaje și mașini de ultimă generație, printre care injectare plastic IMD, injectare plastic 2K și o linie proprie de vopsire a pieselor de plastic.

În luna martie au fost produse deja primele piese din clasa A de la Mercedes, piese destinate testării și validării proceselor de producție, însă se estimează că până în 2018, în noua fabrică vor lucra aproximativ 270 de oameni pentru a produce piese ornamentale pentru clasele A și B ale constructorului auto Mercedes.

De asemenea, ROLEM are în plan continuarea investițiilor în noua unitate de producție prin adăugarea de celule de injecție mase plastice complet automatizate, linii de vopsire robotizate, celule destinate asamblării cu echipamente de sudură prin nituire la cald.

În baza acestor proiecte de investiții, conducerea companiei își propune o creștere de 5 procente a rezultatelor financiare pentru anul 2017, prognozând, pentru sfârșitul acestui an, o cifră de afaceri de 62 de milioane de euro.

 

 

Citiți și despre: