România, pe primul loc în UE privind creşterea procedurilor de transplant

13.10.2014

România deţine primul loc în Europa în ceea ce priveşte creşterea procentului procedurilor de transplant, atât ca proceduri efectuate, cât şi ca număr de donatori. Progresul ţării noastre a fost evidenţiat şi de un studiu realizat de Comisia Europeană în perioada 2007 – 2013, şi care urmăreşte rezultatele înregistrate la acest capitol de statele membre UE. Astfel, România deţine poziţia a doua ca dezvoltare a procedurilor de transplant, dar şi ca majorare a numărului de donatori, după Luxemburg.

„Menţinem aceeaşi linie ca anul trecut, şi ne dorim să revitalizăm activitatea de transplant de cord, precum şi să realizăm în 2015 primul transplant pulmonar în România”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În plus, Ministerul Sănătăţii a anunţat că susţine dezvoltarea acestei activităţi, prin deblocarea de posturi în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, realizată anul acesta, asigurarea finanţării prin Programul Naţional de Transplant, precum şi prin acreditarea unor noi centre care să efectueze astfel de proceduri.

De asemenea, pentru prima oară, coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor.

Totodată, România a transpusă Directiva Europeană 2012/25, ceea ce va permite ca începând cu anul 2015 să aderăm la o platformă europeană care să ne permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant.

În 2014, au fost acreditate 39 spitale capabile să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), două centre pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureş, Floreasca şi Institutul C.C. Iliescu).

„Aceste activităţi au permis salvarea vieţii unui număr important de pacienţi care necesitau transplanturi de organe, reducând listele de aşteptare, mărind longevitatea după transplant şi îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor transplantaţi”, au încheiat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Citiți și despre: