România s-a împrumutat cu 2 miliarde de euro de pe pieţele externe

05.02.2018

Ţara noastră a atras 2 miliarde euro de pe piețele externe printr-o emisiune de euroobligațiuni în două tranșe, cu maturități de 12 ani și 20 ani, înregistrând cele mai mici marje de risc de credit pentru aceste maturități.

Tranzacția face parte din planul de finanțare externă aferent anului curent, prin această emisiune România asigurând o parte importantă din necesarul de finanțare de pe piețele externe pentru acest an, consolidând totodată rezerva financiară în valută la dispoziția Trezoreriei statului. Totodată, prin maturitățile alese, România a urmărit atingerea obiectivului de extindere a curbei de maturități în euro.

Cererea totală a cumulat peste 5,3 miliarde euro provenind din aproximativ 300 ordine de subscriere din partea investitorilor, cererea finală la nivelul prețului stabilit ridicându-se la peste 4 miliarde euro (1,7 miliarde euro pentru tranșa de 12 ani și 2,4 miliarde euro pentru tranșa de 20 de ani). Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și a tipurilor de investitori pentru ambele tranșe, înregistrându-se o participare din 28 de țări pentru fiecare dintre tranșe.

Emisiunea a fost intermediată de către Barclays Bank PLC, Erste Group Bank AG, Societe Generale, Unicredit și ING Bank NV.

Cele două tranșe au fost realizate la cele mai mici marje peste cotațiile de referință mid-swap pentru maturitățile emise. Astfel, pentru maturitatea de 12 ani s-a obținut un randament de 2,585% iar pentru emisiunea de 20 ani s-a obținut cel mai scăzut cost aferent acestei maturități cu un randament de 3,45%, în scădere față de emisiunea cu aceeași maturitate realizată în octombrie 2015 la un randament de 3,93% (care a fost redeschisă ulterior în februarie 2016 la un randament de 3,90% și în aprilie 2017 la un randament de 3,55%).

Strategia de execuție a emisiunii a permis reducerea succesivă a costurilor pentru ambele tranșe, pe măsura creșterii ordinelor de subscriere a celor două tranșe și a creșterii calității investitorilor care au plasat ordinele. Astfel, în cazul maturității de 12 ani, marja de risc de credit a fost redusă de la 150 la 133 puncte de bază, în timp ce pentru maturitatea de 20 ani, marja de risc de credit a fost redusă de la 210 la 190 puncte de bază, România obținând astfel cele mai mici marje de risc de credit pentru aceste maturități.

„Emisiunea de euroobligațiuni realizată ieri nu este un împrumut special, ci este un instrument uzual pe care Ministerul Finanțelor Publice îl utilizează pentru asigurarea necesităților de finanțare a deficitului bugetar și refinanțare a datoriei publice. Aceste emisiuni reflectă însă, percepția mediilor investiționale și a piețelor financiare asupra evoluției României pe termen lung. Suprasubscrierea celor două tranșe de emisiune, cât și diversificarea bazei investiționale atât pe tipuri de investitori, cât și din punct de vedere geografic reflectă încrederea pe termen lung în dezvoltarea economică a țării noastre. Această emisiune se încadrează perfect în strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale care vizează extinderea maturității portofoliului de datorie și implicit reducerea riscului de refinanțare, consolidarea rezervei în valută la dispoziția Trezoreriei statului, precum și minimizarea costurilor pe termen lung aferente împrumuturilor guvernamentale”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

 

 

 

Citiți și despre: