România oferă printre cele mai mari facilități fiscale angajaților din IT

30.06.2014

România se numără printre ţările care acordă printre cele mai mari facilități fiscale angajaților din IT, ţara noastră fiind singura din regiune care nu impozitează veniturile din salarii ale angajaților din acest domeniu. Cea mai mare rată de impozitare, de 32%, este înregistrată în Polonia, în cazul angajaților din IT cu venituri salariale anuale de peste 20.500 de euro, potrivit unei analize realizate de Accace..

Măsura scutirii de impozit pe venitul din salarii, aplicabilă persoanelor care prestează activităţi de dezvoltare software, a fost introdusă pentru prima dată în România în 2001 şi ulterior au fost stabilite clar condiţiile de eligibilitate aplicabile.

În anul 2013 a apărut una dintre cele mai importante modificări ale legii și anume creşterea de la 6 la 14 a numărului de specializări universitare acceptate pentru ca statul să acorde scutirea de impozit pe venit, printre care Automatică şi informatică aplicată, Ingineria sistemelor multimedia, Cibernetică economică, dar și Fizică informatică, Chimie informatică, Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii, Telecomenzi şi electronică în transporturi, etc.

“Astfel, analizând situaţia facilităţilor acordate şi în alte ţări din regiune, precum Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi Ucraina, se observă că România este singura ţară în care salariaţii din IT beneficiază de facilităţi fiscale din punct de vedere al impozitului şi contribuţiilor sociale aplicate veniturilor salariale”, se arată în studiul citat.

Polonia și Slovacia – o cotă de impozitare mai mare pentru IT-işti

În Polonia și Slovacia, angajaţii din sectorul IT nu numai că nu primesc facilităţi fiscale de la stat, dar pentru că fac parte din categoria celor mai bine plătiţi angajaţi la nivel național, pentru venitul obţinut, li se aplică o cotă de impozitare de 32% și respectiv 25%, în cazul salariaților care depășesc venituri salariale anuale de 20.500 de euro și respectiv 32.000 de euro.

„Competiția în sectorul IT la nivel regional este una acerbă, diferența fiind făcută în special în funcție de costul forței de muncă. Din acest motiv, statele din regiune se implică din ce în ce mai mult în acordarea de facilități pentru companiile IT. Menţinerea facilităţilor fiscale din România, precum şi identificarea şi acordarea de noi stimulente pentru industria IT cu siguranţă va asigura creşterea numărului de locuri de muncă, salarii competitive, dezvoltarea în continuare a sectorului IT şi atragerea investiţiilor străine în economia naţională”, a explicat Andreea Păun, Payroll Supervisor Accace în România.

În prezent, în România, pentru un salariu net negociat de 1.000 euro pe lună acordat de exemplu unui programator scutit de impozit, angajatorul are un cost salarial de 1.530 euro, faţă de 1.822 euro cât ar fi costul total în cazul în care s-ar aplica inclusiv impozitul de 16%.

„Facilitatea acordată de stat angajaţilor din sectorul IT, respectiv scutirea de impozitul pe venit, are un impact pozitiv şi asupra taxelor salariale datorate către stat de companie, care beneficiază astfel de o diminuare a valorii contribuţiilor sociale. De exemplu, pentru un salariu net de 1.000 euro, contribuţiile datorate de angajator sunt de 396 euro, faţă de 332 euro cât ar plăti dacă salariatul ar fi scutit de impozit. În total, angajatorul va datora la bugetul statului cu 64 euro mai puţin contribuţii sociale pentru fiecare angajat”, a precizat Andreea Păun.

 

Citiți și despre: